Cine sunt potenţialii adversari ai Universităţii Craiova, în play-off-ul Conference League!

În urma tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul UEFA Conference League, desfăşurată la Nyon, în Elveţia, dacă trece în turul 3 preliminar de Spartak Trnava, Universitatea Craiova se va întâlni cu învingătoarea dublei dintre Viking Stavanger (Norvegia) şi Istanbul Bașakșehir (Turcia). Primul meci ar fi în deplasare, pe 21 august, iar returul s-ar disputa pe arena „Ion Oblemenco”, pe 28 august. 

Viking Stavanger este un club înfiinţat în 1899, are 8 titluri şi 6 Cupe ale Norvegiei. Are un lot evaluat la 26,88 milioane de euro, majoritatea jucătorilor fiind norvegieni, ca şi antrenorul, Bjarte Lunde Aarsheim (50 de ani).

Extrema de 20 de ani, Edvin Austbo, este evaluată la 5 milioane de euro, cel mai bine din tot lotul. În turul anterior, Viking a trecut de slovenii de la Koper, după două victorii neverosimile: 7-0 şi 5-3.

De asemenea, Viking, care anul trecut a terminat campionatul pe locul 3, este acum lideră în Norvegia, după 18 runde.

Istanbul Buyuksehir Belediyesi sau Istanbul BB este o echipă fondată în 1990, cunoscută ca fiind susţinută de însuşi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.  

A fost campioană în 2020 şi a cucerit Cupa Turciei în 3 rânduri, ultima dată în 2023. A terminat campionatul trecut pe locul 5. Are un lot evaluat la 62,8 milioane de euro, antrenat de turcul Cagdaş Atan, cel mai cunoscut jucător fiind Eldor Shomorudov, atacantul adus recent de la AS Roma pe 5 milioane de euro. În turul anterior, Istanbul BB a trecut de bulgarii de la Cernomore Varna, 4-0 şi 1-0.

În turul 3 al Conference League, Craiova joacă împotriva slovacilor de la Spartak Trnava, joi, de la ora 21.30, pe arena „Ion Oblemenco”, returul fiind o săptămână mai târziu, la Trnava, pe stadionul „Anton Malatinsky”.

În turul anterior, Universitatea Craiova a eliminat-o pe FK Sarajevo, scor general 5-2, iar anul trecut Spartak Trnava a trecut de formaţia bosniacă, după 0-0 în deplasare şi 3-0 pe teren propriu.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: