„Prepelițe faine” pleacă din Gorj în toată țara. Afacerea deschisă de un tânăr întors din Anglia după 10 ani

A muncit ani la rând în Anglia, împreună cu soția, iar cu banii strânși acolo s-au întors acasă și i-au investit într-o fermă de prepelițe, chiar lângă Târgu-Jiu. Ferma „Prepelițe faine” este o afacere la început de drum, însă planurile de viitor sunt ambițioase.
„Am lucrat în Anglia 10 ani și am hotărât să ne întoarcem acasă pentru că avem doi copii și ne-am dorit să facă școala aici. În plus, rădăcinile ne-au adus înapoi și am decis să deschidem o afacere cu banii câștigați în străinătate. Am cumpărat un teren, am construit o hală și am achiziționat primele prepelițe, pentru că asta ne-am dorit să facem. Investiția inițială a fost de 25.000 de euro, dar mai avem de investit încă pe atât. Am studiat mult, am urmat cursuri și am pus afacerea pe picioare. Prepelițele sunt mai productive decât găinile, iar ouăle lor sunt foarte sănătoase, recomandate chiar și în unele tratamente”, a povestit Alin Mihu.
Ferma nou deschisă în comuna Drăguțești este prima din județul Gorj, iar de aici se distribuie ouă și prepelițe în toată țara.
„În acest moment avem 200 de prepelițe și șase incubatoare cu câte 1.000 de ouă. Vrem să ajungem, în primă fază, la 10.000 de prepelițe și apoi să creștem treptat. Îmi doresc să fiu printre cei mai mari producători de prepelițe din România. Avem certificat de producător, ne promovăm bine pe site și sunt sigur că vom reuși. Livrez și în țară ouă și prepelițe și ne dorim foarte tare să ajungem cu produsele noastre în supermarketuri.”
Prețurile sunt accesibile pentru toate buzunarele, iar ferma „Prepelițe faine” are deja primii clienți.
„Un ou de prepeliță costă 50 de bani, un pui de o zi – 5 lei, iar o prepeliță – 20 de lei. Vreau să vă spun că ouăle sunt foarte căutate, în special de sportivi, pentru că au foarte multă proteină și ajută la imunitate. Ne propunem să ne promovăm foarte bine și să devenim cunoscuți la nivel național. Eu pot distribui de la fermă în toată țara. Avem clienți, dar ne dorim să creștem producția și vânzările și să ajungem în marile lanțuri de magazine.”
Alin Mihu are 33 de ani, este căsătorit și are doi copii. Împreună cu soția se ocupă de afacere.
Vizualizări: 892
Distribuie Trimite pe WhatsApp