Ultimele secunde ale unui monitor cardiac nu mint niciodată. Semnalul scurt și sacadat, apoi pauzele tot mai lungi între bătăi strigă că inima cedează. 

Așa arată și CE Oltenia astăzi: o companie conectată la aparate, cu semnale tot mai rare. Încă se mai aud câteva „bipuri”: câteva cariere active, câteva blocuri energetice funcționale,, dar direcția e clară. Se merge spre linie dreaptă… 

Bip, bip, bip, biiiiiiip…. Știu că și voi auziți sunetele, pentru că și eu le aud în timp ce le scriu. 

Așa arată metaforic oprirea inimii unei mari companii. CE Oltenia – colosul energetic care a bătut zeci de ani în pieptul Gorjului – intră în aceste convulsii finale. 

Problema e că, în cazul unei companii, „resuscitarea” nu se face cu palete electrice și oxigen, ci cu viziune, planuri și curaj. Fără acestea, biiiiip, ultimul sunet prelung,  marchează moartea unei companii și începutul unei crize sociale profunde pentru un întreg județ.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus că dacă România vrea să continue cu energia pe cărbune, va trebui să plătească o penalitate de 2 miliarde de euro. Nu a spus nici dacă va plăti, nici dacă își asumă blackout. Practic, ministrul a uitat că dacă ridică o întrebare de această magnitudine trebuie să ofere și un răspuns. Nu s-a gândit ori nu i-a păsat că un întreg județ așteaptă să spună clar și limpede ce decizie va lua România. Politicienii sunt mai interesați cum să comunice astfel incit ei să aibă cât mai puțină vină. Ceilalți...

Dincolo de șocul sumei, întrebarea care ar trebui să ne preocupe aici, în Gorj, este: ce facem noi mai departe?

Unde sunt discuțiile despre viitorul Gorjului? Cine discută? Cine face un plan? Cine înțelege cu adevărat ce urmează?

Mă întreb dacă în vreo instituție din Gorj s-a inițiat o discuție serioasă după această declarație. Consiliul Județean Gorj, Prefectura, CE Oltenia, chiar Universitatea „Constantin Brâncuși” și Inspectoratul Școlar Județean – au pus pe masă întrebarea esențială: cum va arăta județul fără CEO?

Tăcerea care urmează unor asemenea anunțuri e cel mai periculos semnal. 

La Primăria Târgu Jiu, la Turceni, Motru sau la Rovinari, există un plan pentru diminuarea impactului opririi activității la CE Oltenia? O strategie care să ofere oamenilor o alternativă de trai și muncă? Sau ne rezumăm la declarații și amânări?

De asemenea, Agenția de Muncă Gorj și Casa de Pensii ar trebui să își pună întrebări incomode: ce programe pot oferi celor care își vor pierde locurile de muncă? Ce mecanisme de sprijin pot fi activate pentru a absorbi șocul? 

Au un plan? Eu cred că nu.

Fondul de Tranziție Justă – bani direcționați cu cap sau risipiți? Agenția de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia are în mână fonduri importante. La solicitarea Gorjului s-a făcut o regândire a priorităților? Aș crede că nu.

Se îndreaptă acești bani către programe cu adevărat folositoare – atragere de investitori, infrastructură pentru industrii noi? Sau mergem pe aceeași logică a proiectelor mici, fără impact real?

Parlamentarii de Gorj înțeleg dimensiunea crizei? Liderii politici locali s-au întâlnit pentru a discuta un plan concret de viitor? Nu despre numiri în Consiliul de Supraveghere sau Directorat, nu despre vinovați, nu strategie de comunicare, ci despre soluții reale.

Din păcate, până acum, vedem mai degrabă o tăcere vinovată. Și asta e cel mai grav. Pentru că timpul trece, iar când efectele opririi CE Oltenia vor lovi, va fi prea târziu să mai inventăm soluții.

Întrebarea fundamentală este: există un plan pentru Gorj? Există oameni în instituțiile publice capabili și dornici să gândească serios o strategie de ieșire din criza socială și umană în care ne vom afla?

Știu… multe întrebări, dar este urgent să avem răspunsuri la ele.