Circa 40 de salariaţi CEO, delegaţi în teritoriu

Circa 40 de salariaţi care lucrează în sediul central al Complexului Energetic Oltenia au fost delegaţi în cariere şi termocentrale. Managerul companiei, Sorin Boza, a explicat decizia într-o emisiune la Tele 3. „Ne-am propus să mutăm centrul de greutate atât în activitatea minieră, cât şi în energie, din sediile de la Târgu Jiu către cariere şi termocentrale. Pentru asta au fost emise în jur de 40 de decizii de delegare a responsabilităţilor pentru o perioadă de două luni. Persoanele se vor prezenta la noul loc de muncă în aceste zile. Considerăm că putem astfel ajuta echipele din cariere şi termocentrale să facă un pas înainte în pregătirea de lucrări, pe partea de achiziţii, de securitate în muncă şi pe parte de mediu”, a spus Boza.

Managerul CEO a explicat că a fost o primă etapă a unui proces care va continua: „Procesul continuă, nu pot să spun dacă vor fi 60, 100 sau 200. Important este să mutăm centrul de decizie spre cariere şi termocentrale”. (A.A.)

Vizualizări: 3,521

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: