Circul din parlamentele locale

Consilierii locali, acele zeități care se cred aleșii neamului pentru că i-a pus un partid pe liste, sunt plătiți din bani publici pentru a bloca orice inițiativă în localitățile pe care le reprezintă. Asta în cazul în care avem primar de o culoare politică și consiliu local cu o altă majoritate. Primarii liberalii din Târgu Jiu și Motru sunt blocați de pesediști, primarul ALDE de la Rovinari este blocat de liberali și așa mai departe. Cele mai mari probleme sunt acolo unde primarul este la primul mandat.

În schimb, acolo unde primarul și consilierii au aceeași culoare politică, aleșii locali sunt ca de decor. Mai ales cei ai majorității, care nu pot critica primarul, pentru că sunt dați afară. Și mai ales acolo unde avem primari de patru-cinci mandate, unde nu mișcă nimeni în front.

Ar mai fi o categorie de consilieri locali de opoziție, specializați în a toca mărunt primarii pe care îi reclamă la fiecare pas, cum este cazul lui Belgher la Alimpești, Bălu la Fărcășești sau Argintaru la Padeș. Aici avem valuri de plângeri penale și procese în instanță, care durează cu anii și nu duc nicăieri.

Consiliile locale nu sunt cu adevărat funcționale în România. Deși teoretic consilierii pot avea inițiativa unor proiecte de hotărâre, în practică, doar primarii și aparatele primăriilor fac asta. Consiliile locale nu au aparate de specialitate la dispoziție și legea nu prevede modul în care aparatul primăriei ar trebui să le stea la dispoziție atunci când au unele inițiative. Aceste mini-parlamente locale sunt doar niște mașini de vot controlate de liderii partidelor, care ajută sau blochează un primar, în funcție de interese de moment. Și o platformă pentru circul politic, nelipsit în nicio localitate.

Codul Administrativ pe care actuala putere vrea să îl adopte nu are însă prevederi care să facă primăriile și consiliile locale mai funcționale. Cei care l-au elaborat au urmărit tot interesele politicienilor, care vor ca tot ce este funcție decizională în statul român să fie cu susținere politică. În aceste condiții, viitorul nu sună bine deloc.

Vizualizări: 1,006

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: