Ciurel, atac la ministrul Energiei: Este un om prefăcut și fără onoare!

Fostul manager al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a criticat decizia ministrului Energiei, ca societatea CE Oltenia să nu mai sponsorizeze activităţile sportive atâta timp cât compania este pe pierdere. Ciurel a spus despre Victor Grigorescu că este un prefăcut şi un om fără onoare. "Este un prefăcut, un om fără onoare, pentru că nu poți să spui așa ceva, că tai banii pentru sport, care reprezintă, practic, o componentă socială a activităţii complexului, pe care te-ai angajat la un moment dat să o susţii şi aduci tot felul de non-valori pe salarii imense în firmă. Sau aduci în Consiliul de Supraveghere oameni care n-au nicio legătură cu activitatea aceasta, de producere a energiei", a declarat Laurențiu Ciurel într-un interviu acordat la Radio Infinit.
Ciurel a mai spus și că activitatea bună pe care a avut-o complexul în prima lună a lui 2016 a fost meritul vechii echipe de conducere a Diviziei Energetice, condusă de Aurel Medințu, care ar fi perfectat contractele de vânzare a unor pachete de energie pentru respectiva lună și a criticat rezultatele slabe de pe celelalte luni din primul trimestru al anului. Ciurel pare să fi uitat că actualul director al Diviziei, Ionel Ilie, făcea parte la acea vreme din echipa de conducere.
Afirmaţiile lui Ciurel vin în contextul în care chiar zilele trecute social-democratul Mihnea Costoiu a criticat deciziile luate de Grigorescu în ultima vreme. Costoiu chiar a spus că va aplica un tratament special ministrului Energiei și că îl va chema săptămânal în Parlament să dea explicații în privința situației CE Oltenia. Tot săptămâna aceasta și fostul premier, social-democratul Victor Ponta, a spus că Grigorescu este pus de șefii săi despre hotare să închidă CE Oltenia, dar fără să precizeze cine sunt aceștia.

Vizualizări: 2,066

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: