Comercianţii, sancţionaţi drastic în perioada sărbătorilor

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a efectuat peste 100 de controale în luna decembrie. Acestea au vizat verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, în cadrul activităţii de comercializare a brazilor, a activităţii desfăşurate de societăţile care au organizat masă festivă de revelion, în cadrul activităţii de comercializare a băuturilor şi produselor suspectate de contrafacere prin distribuitori, precum şi a celei de comercializare a detergenţilor. De asemenea, luna trecută au fost primite spre cercetare circa 30 de reclamaţii. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 82.550 lei.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: