Concurs anulat la spital. „Au fost nişte greşeli”

Concursul organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu pentru un post de medic în specialitatea nefrologie a fost anulat. Asta după ce două candidaturi au fost deja admise de comisia de concurs.

Potrivit managerului Gigel Capotă, unul dintre candidaţi nu îndeplinea condiţiile pentru a-i fi admisă candidatura şi admite că a fost vorba de o greşeală de interpretare a legii de către reprezentanţii spitalului care s-au ocupat de organizarea selecţiei. „Au fost nişte greşeli acolo. Un medic primar nu ar fi trebuit să participe pe postul de medic specialist. Am cerut lămuriri la minister, dar am aflat după ce comisia deja validase dosarul. A fost o omisiune. Să nu fim reclamaţi, mai bine am decis să reluăm procedura. Se mai întâmplă şi greşeli”, a declarat Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Procedura va fi reluată, iar candidaturile depuse în primă fază nu vor mai fi valabile. Medicii care au achitat taxa de participare la concurs vor primi banii înapoi.

Vizualizări: 2,635

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: