Concursul de la spital a fost contestat

Cei doi candidaţi la funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul Gheorghe Neaţă şi economistul Adrian Grecu, au contestat rezultatul obţinut la concurs. Neaţă a obţinut nota 6.39, iar Grecu 6.30. Cei doi aveau nevoie de minimum 7.

Comisia de contestaţii este formată din Elena Sfârlează, din partea Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, medicul Gheorghe Stanciu, reprezentant al Colegiului Medicilor Gorj, şi Victoria Ungureanu, reprezentant al Consiliului Judeţean Gorj.

Comisia va analiza vineri, 30 martie, contestaţiile depuse de cei doi candidaţi. Dacă punctajul va rămâne acelaşi, conducerea judeţului va face demersurile necesare pentru reluarea concursului. „După ce rezultatele vor fi finale, o să luăm decizia în ceea ce priveşte reluarea procedurii de concurs. Pentru că va trebui. Legea ne obligă şi trebuie să luăm măsurile astfel încât concursul să fie organizat în condiţii legale şi în cel mai scurt timp. Până la promovarea prin concurs a unui manager, cu siguranţă conducerea va fi asigurată prin interimat, având în vedere necesitatea încheierii contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate şi, cel mai importat pentru noi, instalarea şi punerea în funcţie a aparatului RMN”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Cel mai probabil, Gigel Capotă va asigura în continuare interimarul până la organizarea noului concurs.

Vizualizări: 2,056

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: