Condescu joacă alba-neagra cu banii de la Internaţional

Meciul Pandurii Vaslui se va juca până la urmă, dar războiul dintre gorjeni si Curtea de Arges continuă! Argeşenii acuză comisiile Ligii ca au dat drept de joc pandurilor lui Marin Condescu fără să ştie exact daca acestia si-au achitat datoriile sau nu. Gorjenii nu se lasa nici ei, ba chiar plusează! Vor merge la TAS pentru a-şi recupera banii pe care consideră că nu mai trebuia sa le dea argesenilor.

Un lucru e cert. Comisiile Ligii au ridicat sancţiunea de neprogramare dictată pandurilor astfel că meciul cu Vaslui se va juca pe teren. Felul în care Pandurii au scăpat însă de retrogradarea în liga a treia ridică semne de întrebare.

Acuze reciproce

Asta dacă e să ne luăm după cei la Curtea de Argeş care au emis un comunicat de presă în care acuză clubul gorjean că „a trimis prin fax către FRF trei copii foarte puţin lizibile ale unor ordine de plată” prin care dovedesc că ar fi efectuat plata datoriilor în timp util. Cum banii trebuiau să ajungă la Direcţia de Finanţe Argeş care-i avea de recuperat de la clubul Internaţional Curtea de Argeş, aceştia din urmă acuză că fie Pandurii nu au plătit deloc, fie au plătit miercuri, adică în afara termenului legal, de marţi la miezul nopţii! „Nu ştiu până unde poate să ducă bunul simţ. Trimit asemenea comunicate de presă în condiţiile în care există o decizie irevocabilă a comisiei. Clubul Pandurii a făcut efectiv plata sumei respective. Ei sunt puţin deranjaţi că banii au intrat toţi la Trezorerie, nu aveam voie să facem plăţi decât unde ne-au obligat Finanţele Argeş” a fost răspunsul preşedintelui executiv Eugen Pârvulescu.

Merg iar la TAS

Pandurii nu numai că resping acuzaţiile venite dinspre Argeş dar sunt convinşi că îşi vor recupera şi banii pe care i-au virat în această săptămână. Şi de unde altundeva dacă nu de la TAS? „Am achitat suma decisă de Comisia de Recurs iar apoi ne-am adresat TAS-ului. CNSL ne-a dat că nu avem nicio datorie iar Comisia de Recurs a decis că avem datorie către Curtea de Argeş. În ţară s-au epuizat căile de atac aşa că mergem la TAS. Trebuia să facem plata sumei considerate neplătită dar o să ne judecăm cu ei pentru că nu e posibil ca o comisie să dea că nu ai nimic de plătit şi cea de Recurs să dea invers cu 180 de grade. Nu au luat în calcul nişte acte, nişte acorduri între cluburi, ceea ce nu e posibil. Sunt acorduri semnate, cu compensări făcute, cu semnătura ambelor cluburi, probabil că TAS-ul ne va da dreptate nouă„ spune Pârvulescu.

„Partida cu Vaslui se va juca sâmbătă la Severin. Am primit miercuri seară răspunsul CNSL care pune în aplicare sancţiunile Comisiei de Recurs. Ni s-a ridicat sancţiunea prin decizie irevocabilă deci nu sunt probleme”

Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: