Consilier local: Nu cred că mai este alt municipiu care să fie atât de lipsit de transparență

Consilierul PNL  Mitruț Stănoiu a transmis o scrisoare deschisă adresată prefectului județului Gorj, primarului municipiului Târgu Jiu, membrilor Consiliului Local și președintelui PSD Gorj, în care critică dur modul în care sunt transmise și arhivate ședințele Consiliului Local pe canalul oficial de YouTube al Primăriei.

Acesta reclamă că, deși ne aflăm în anul 2025, tehnologia folosită de administrația locală este „departe de standardele minime de respect față de cetățeni și democrație locală”. Potrivit acestuia, înregistrările sunt realizate în condiții tehnice precare, ceea ce face ca, în multe cazuri, acestea să fie greu de urmărit sau chiar imposibil de înțeles.

Stănoiu explică faptul că, pentru consilierii conectați online prin platforma Sobis, înregistrarea audio se face doar în momentul în care aceștia iau cuvântul. În schimb, pentru cei prezenți fizic, sunetul este captat de o singură tabletă amplasată într-o sală mare, ceea ce afectează grav calitatea audio. De asemenea, acesta consideră nepotrivită utilizarea aplicației WhatsApp pentru participarea la ședințe, pe care o numește o soluție informală și lipsită de garanții legale sau de securitate.

„Această practică nu este doar neprofesionistă, ci de-a dreptul jignitoare la adresa cetățenilor municipiului și a noastră, a celor aleși să-i reprezentăm. Consider că nu mai putem tolera acest nivel de opacitate și incompetență tehnică. Nu cred că mai există, la nivel național, un municipiu de dimensiunea Târgu Jiului care să funcționeze cu o asemenea lipsă de transparență și un sistem atât de precar de arhivare și transmitere a ședințelor publice.  Este esențial să fie implementat un sistem profesionist, complet audio-video, care  să permită atât transmisia live a ședințelor, cât și stocarea integrală și accesibilă  a acestora pentru publicul larg”, afirmă consilierul local.

Mitruț Stănoiu solicită implementarea urgentă a unui sistem profesionist complet audio-video, care să asigure atât transmiterea live, cât și arhivarea integrală și accesibilă a ședințelor Consiliului Local. 


”Cer, pe această cale, implementarea imediată a transmisiilor audio-video integrale  ale ședințelor de Consiliu Local, asigurându-se respectarea standardelor de bună  guvernare și stabilirea unui calendar ferm pentru funcționarea continuă a acestui  sistem. Transparența nu este un moft. Este o obligație legală și morală față de cei care ne-au ales”. 

Vizualizări: 696

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: