Trei jocuri amicale pentru handbalistele de la CSM Târgu Jiu 

Handbalistele de la CSM Târgu Jiu au disputat primul meci de verificare al verii, la Craiova, iar în weekend continuă seria meciurilor de pregătire în compania formației HC Zalău. Oficialii celor două cluburi s-au înțeles în privința disputării a trei partide în decurs de două zile, pe 15 și 16 august. 

Prima confruntare dintre cele două formații va avea loc vineri, pe 15 august, la ora 10:30, iar al doilea meci se va disputa tot vineri, de la ora 18:00. Al treilea amical va avea loc sâmbătă, 16 august, de la ora 10:30.

Echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache intră astfel în linie dreaptă cu pregătirea pentru noul sezon din Liga Florilor, care va debuta la finalul acestei luni. 

Finalul de săptămână va fi unul intens pentru handbalistele CSM Târgu Jiu, care se vor confrunta în trei rânduri cu ardelence lui Gheorghe Tadici. Ziua de vineri, 15 august, va fi cea mai încărcată, cu două teste de verificare, utile pentru ambele formații. Suporterii echipei noastre au ocazia să vadă la lucru, pentru prima dată în această vară, handbalistele care vor face parte din lotul CSM Târgu Jiu pentru noua stagiune din Liga Florilor. 

MECIURI AMICALE

TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR

MECI 1

VINERI, 15 AUGUST 2025, ORA 10.30

CSM TÂRGU JIU – HC ZALĂU

MECI 2

VINERI, 15 AGUST 2025, ORA 18.00

CSM TÂRGU JIU – HC ZALĂU

MECI 3

SÂMBĂTĂ, 16 AUGUST 2025, ORA 10.30

CSM TÂRGU JIU – HC ZALĂU

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: