Cosmin Popescu promite grădiniţă la Cocorova

“Construirea unei grădiniţe în satul Cocorova este obligaţia mea asumată pe care o voi duce la îndeplinire” declară deputatul democrat-liberal, ales de gorjenii din Colegiul nr. 3, Cosmin Popescu. Cazul copiilor din comuna Turburea, obligaţi să meargă la grădiniţa amenajată în module pentru sinistraţi, a fost intens mediatizat în presa locală. În campania electorală din toamna trecută, Cosmin Popescu a promis că va atrage bani pentru construirea unui sediu nou. Acum dă asigurări că pe 15 septembrie 2010, micuţii din Cocorova vor merge la o grădiniţă modernă, dotată cu toate cele necesare. Deputatul Cosmin Popescu nu uită promisiunile făcute în campania electorală şi le duce, rând pe rând, la îndeplinire. Pentru comuna Turburea, preşedintele Partidului Democrat- Liberal a reuşit atragerea unor sume importante de bani. Grădiniţa din satul Cocorova, asfaltarea drumului care leagă Turburea de Sus de Şipot, baza sportivă de la Poiana sunt investiţii pentru care Cosmin Popescu s-a zbătut.  „Am depus şi am susţinut două proiecte pentru localitatea Turburea. Unul pentru grădiniţa de la Cocorova, pentru că toată lumea ştie că acolo părinţii îşi duc copii la grădiniţă în două containere. În acelaşi timp am dat drumul către cabinetul prim ministrului Boc, care prevede asfaltarea a 3,4 km a unui drum paralel cu drumul judeţean, drum care legă Turburea de Sus de Şipot. Vrem să facem acest drum, pentru că traficul pe drumul judeţean este foarte aglomerat având în vedere că pe tronsonul Filiaş-Târgu Jiu se lucrează. În aceste condiţii toată lumea ocoleşte acel tronson şi se aglomerează traficul pe drumul judeţean. Mai avem încă un proiect şi sperăm ca în acesată săptămână să fie alocaţi primii bani. Este vorba de baza sportivă multifuncţională de la Poiana. Domnul viceprimar a fost la comisia care aplica ordonanţa de guvern 7/2006, erau cateva probleme cu proiectul iniţial depus care s-au rezolvat. Primele două miliarde eu sper să fie alocaţi săptămâna aceasta, ca să înceapă licitaţia şi lucrările la această bază sportivă”, declară deputatul Cosmin Popescu. 


Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: