Videanu îi susţine pe actualii "generali" din minerit şi energie

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, declară că îi susţine pe actualii directori din minerit şi energie atâta timp cât aceştia respectă legea şi îş îndeplinesc sarcinile de serviciu. Ministrul s-a întâlnit cu Daniel Burlan, Gheorghe Daviţoiu şi Eugen Tunaru şi a menţionat că este mulţumit de activitatea lor. Cei trei directori generali nu au primit niciun reproş, Videanu spunând că în evaluarea activităţii lor ţine cont şi de scăderea cererii de energie şi cărbune din acest an. "Important este să nu greşească. Dacă îşi văd fiecare de treaba lor şi au activitate corectă, nu fac greşeli, nu au niciun punct de vedere al stabilităţii locului de muncă. Singurele criterii pe care le am în vedere sunt performanţele economice şi respectarea legii. Dacă le respectă pe cele două nu au niciun fel de probleme", afirmă Videanu, care a ţinut să menţioneze că mesajul respectiv este valabil pentru şefii de la toate unităţile aflate în subordinea Ministerului Economiei, atâta timp cât el va fi ministru.
 


Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: