Covrigii lui Ponta!

Parlamentul va deveni arena luptelor politice pentru putere în a doua jumătate a lunii octombrie, când PSD a promis că va introduce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc. Până atunci să te ţii cumpărături, momeli, şoşoteli, şantaje fără etaje, etc. PSD-ul pare mai hotărât ca oricând să preia puterea fără ajutorul altor formaţiuni politice chiar şi fără aliatul lor tradiţional, PNL. Acestuia pretind acum ca în virtutea faptului că PSD a susţinut guvernarea Tăriceanu timp de doi ani de zile, acum liberalii sunt datori cu o susţinere de cel puţin 6 luni de zile timp pe care şi-l iau ca marjă până la alegerile anticipate pe care şi le doresc. Dacă până acum fugeau ca dracu de tămâie şi făceau orice ca să nu intre la guvernare, de câteva zile se observă tot mai multe voci care dau ca sigură guvernarea PSD prin guvern de tehnicieni menită să asigure condiţiile alegerilor anticipate.

În concepţia PSD lucrurile sunt foarte simple: moţiune de cenzură, căderea guvernului Boc, impunerea unui premier PSD sau a unuia independent, dar apropiat PSD care să fie acceptat de preşedinte, formarea unui guvern de tehnicieni şi declanşarea alegerilor anticipate pe care social democraţii sunt siguri că le vor câştiga. Dacă nu m-aş teme de o guvernare PSD pentru că îmi aduc bine aminte că pe vremea lor s-au întâmplat marile jafuri asupra statului aş zice ca şi Băsescu: aveţi grijă ce vă doriţi că s-ar putea să vi se întâmple! Social-democraţii mizează pe faptul că vor găsi banii sau serviciile cu care vor cumpăra atâţia parlamentari aflaţi acum la putere de câţi au nevoie ca să fie majoritari şi să voteze moţiunea.

O parte din acţiunile întreprinse în acest scop le-a şi reuşit se pare dacă avem în vedere ultimele declaraţii şi mutări pe care le-a făcut senatorul de Gorj, Ion Ruşeţ căruia i se văd dedesubturile roşii de la o poştă! El a declarat mai pe faţă, mai pe dos că este aproape plecat la PSD unde crede că umblă Ponta cu covrigi în coadă. Aşa că dacă mai conving încă vreo 20-30 de ruşeţi pot avea satisfacţia că n-au câştigat la limită ci cu o largă majoritate! Presupunând că le va reuşi moţiunea se pune întrebarea de ce nu se mulţumeşte PSD-ul cu guvernarea şi vrea alegeri anticipate fără măcar să ne întrebe pe noi, muritorii de rând, dacă mai suntem dispuşi să plătim am’proasta distracţii şi orgolii nesatisfăcute. Răspunsul e simplu.

În următorii ani nu ne vor ocoli necazurile economice şi financiare care erodează orice fel de guvernarea aşa că la alegerile din 2012 n-au chef băieţii să vină în faţa noastră şi să ne mai ceară un mandat de 4 ani pentru că ştiu că nu-l vor primi. Aşa mai bine-şi asigură încă de pe acum un mandat întreg de 4 ani, adică până în 2015 când situaţia economico-financiară, oricât de neagră ar fi ea acum, se va îmbunătăţi, după care la alegerile de atunci îşi pot permite să mai ceară de la noi încă patru ani! Bună socoteală, să vedem dacă reuşesc pentru că noi alegătorii nu avem nici o putere. Le-am încredinţat-o celor care acum fac trocuri cu ea!

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: