Cristian Bănățeanu, recital la Zilele Comunei Stejari

Distracţie și voie bună se anunță în comuna gorjeană Stejari. Cu mic, cu mare, cetățenii comunei sunt invitați să petreacă în zilele de 20 și 21 iulie, atunci când se vor desfășura manifestările de Zilele Comunei. Administraţia locală va aduce și de această dată cei mai îndrăgiți artiști să cânte pentru cetăţenii comunei și invitații lor. Eugenia Filip, Ilie Dură sau Cristian Bănățeanu sunt doar câțiva dintre interpreții care vor face atmosferă în cele două zile de petrecere.

Manifestările de Zilele Comunei Stejari se află anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Mii de participanți din localitate și din comunele limitrofe sunt așteptați să petreacă în Dealul Ronghi, acolo unde se desfășoară de câțiva ani cea mai mare sărbătoare de la nivelul comunei.

În prima zi a manifestărilor, de Sfântul Ilie, va avea loc Festivalul folcloric „La stejarul din răscruce”, ediția a X-a, la care vor fi prezenți participanți din toate zonele țării. Festivalul este dedicat soliștilor vocali, instrumentiştilor, precum și formațiilor de dansuri populare. Cu acest prilej, vor avea loc și reprezentaţii ale tinerilor artiști ai Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu și ale ansamblurilor folclorice invitate. În continuare, pe scenă va urca renumita interpretă de muzică populară Eugenia Filip.

În cea de-a doua zi a manifestărilor, o mulţime de artiști de prestigiu vor întreține atmosfera la Stejari. Este vorba de Cristian Bănățeanu, Violeta Constantin, Nicu Fîciu, din nou Eugenia Filip, Ilie Dură, Aura Stoica, Surorile Coardă, Ion Drăgan, Neonil Filip, precum și Daniela Guran.

Solistul Cristian Bănățeanu a spus pentru Pandurul ce surprize pregătește cetăţenilor din Stejari de ziua lor. ”Pregătesc un recital pentru spectacolul ce va avea loc în comuna Stejari. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare la acest eveniment. Mulțumesc pentru invitație domnului primar și Consiliului Local”, a declarat interpretul de muzică populară Cristian Bănățeanu.

De la petrecerea de la Stejari nu vor lipsi nici agenții economici. Zeci de comercianţi cu fel de produse alimentare și non-alimentare vor fi prezenţi în zonă. Vor fi și parcuri de distracții, de care să se bucure atât cei mici, cât și cei mai mari dintre petrecăreţi.

Vizualizări: 1,050

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: