Criză de medici la Cardiologia Spitalului Județean Târgu Jiu. Pacienții, îngrijorați

Problemele de personal continuă la secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde gărzile nu sunt acoperite în totalitate. Conducerea unității spune că, deși au fost oferite stimulente financiare pentru a atrage medici dispuși să acopere turele, situația nu s-a rezolvat.
„Numărul de gărzi nu este acoperit în totalitate. Sunt discuții în permanență cu alți medici sau alte centre pentru a aduce specialiști în Cardiologie. Vom vedea ce va rezulta, până la urmă. Am oferit și stimulente financiare, dar tot degeaba”, a declarat managerul SJU Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, la Radio Infinit.
Pacienții internați spun că lipsa medicilor se simte deja. „Sunt momente în care trebuie să aștepți mult până vine cineva să te consulte. Nu e vina lor, dar se vede că sunt puțini”, a povestit un bărbat aflat sub tratament cardiac.
O altă pacientă afirmă că se teme pentru urgențele medicale care apar noaptea: „Dacă se întâmplă ceva grav noaptea și nu e cardiolog de gardă, ce facem? Inima nu așteaptă până dimineață.”
Conducerea spitalului spune că poartă discuții și cu alte unități medicale din țară, în încercarea de a aduce medici care să asigure permanența în secție, însă până acum nu s-a găsit o soluție stabilă.
Vizualizări: 990
Distribuie Trimite pe WhatsApp