Cu ce sunt așteptați turiștii de Crăciun și Anul Nou, la Rânca

Crăciunul este aproape, iar turiştii şi cabanierii se pregătesc intens pentru una dintre cele mai frumoase petreceri din an. Staţiunea montană Rânca este punctul de atracţie în acest an, mai ales că restricţiile s-au mai relaxat. Turiştii sunt foarte încântaţi de peisajele din Oltenia, dar şi de mâncarea tradiţională.

Stratul mare de zăpadă, vinul fiert, dar şi mâncarea tradiţională din Oltenia au făcut ca staţiunea montană Rânca să se afle în topul zonelor montane din România. Cabanierii pregătesc deja cele bune preparate tradiţionale, dar şi camerele în aşteptarea turiştilor. De pe mese nu va lipsi carnea de la garniţă.  Nu doar carnea la garniţă va fi aşezată pe mese, ci şi mămăliguţa cu tochitură specifică Olteniei.

”Meniul pentru masa de Crăciun constă în preparate specifice porcului, pomana porcului, tochitură gorjenească tradiţională zonei, carne la garniţă. Vin fiert, ţuică fiartă. De Crăciun, anul acesta, pe turişti îi aşteptăm cu tradiţionala carne la garniţă, preparată si făcută în casă”, a spus Ana Paraschiva, angajată a unei pensiuni din Rânca.

Preţurile pentru distracţie de Crăciun şi Anul nou sunt pentru toate buzunarele, nefiind schimbate cu mult faţă de anii trecuţi. ”Pachetul de Crăciun anul acesta costă 1200 de lei de persoană cu demipensiune. De asemenea, o parte din băuturile alcoolice şi non-alcoolice sunt incluse, plus masa festivă. De Revelion, pachetul pentru o persoană costă 1.600 de lei”, a mai spus salariata.

Turiştii sunt atraşi cel mai mult de bucatele tradiţionale specifice zonei, dar şi de peisajele superbe. Mulţi şi-au făcut deja planuri pentru Crăciun. Muntele este opţiunea ideală.

”Vrem să petrecem tot aici, în staţiunea Rânca, să ne bucurăm în continuare de zăpadă şi de munte, dar şi de bunătăţile pe care le oferă gazda noastră. Acestea sunt făcute în casă, le-am gustat şi sunt extraordinar de bune(...) Le mulţumesc prietenilor mei pentru că au insistat să vin. Este o mare bucurie pentru mine, dimineaţa când m-am trezit am avut un peisaj de vis. Cu siguranţă voi reveni în acest loc minunat. Gazda este foarte primitoare, iar bucatele sunt minunate şi peisajul este de vis. Cu siguranţă voi reveni aici”, au spus câțiva turiști.

Cămările sunt pline şi ele cu murături, gata să fie puse pe masa festivă. ”Avem bulioane făcute de casă, avem murături combinate, asortate pentru turişti care vor în plus. Avem şi la butoaie”, a spus Constantin Pănescu, liderul cabanierilor din Rânca.

Gradul de ocupare este de aproape 100%. ”Sezonul se ocupă prima dată la noi pentru că avem şi oferte speciale, dar şi produse tradiţionale. Din ceea ce cunosc eu, aproximativ 95%, mai sunt câteva cabane care nu s-au rezervat. Cele  mici s-au ocupoat de familii, prieteni rude, cunoscuţi. Probabil şi din cauza pandemiei”, a mai spus Pănescu.

Vizualizări: 1,021

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: