Cum să dezveţi pisica să zgârie mobila

Pentru posesorii de feline există o serie de secrete utile pentru a dezvăța pisica să zgârie mobila. Pisicile au de mici acest obicei dar pot fi destul de uşor dezvăţate dacă ştiţi să le antrenaţi corespunzător.

Mobila și covoarele sunt de regulă victimele pisicilor. Soluția pentru ca micile feline să scape de acest obicei neplăcut este la îndemâna oricui.

Ghearele pisicilor cresc continuu, aproape la fel de repede ca unghiile noastre şi este firesc ca pisicile să încerce să-și le tocească și să le ascută.

Pentru început, cumpără un clește special pentru a le tăia unghiile de la gheruţe. Menținute scurte, acestea nu vor mai provoca atât de multe daune prin casă.

Pulverizează pe mobilă sau covorul zgâriat o soluție parfumată cu citrice, mentă sau levănțică, arome pe care pisicile nu le agreează.

Cumpără jucării speciale concepute pentru a-și ascuți ghearele. De la jucăriile împletite cu sfoară la ansamblurile cu stâlpi din lemn și căsuțe de sfoară în care se pot ascunde.

O altă metodă sunt covoarele din sisal, dar și jucăriile cu aromă de iarba mâței.

Vizualizări: 1,256

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: