Cum trebuie făcut caietul de sarcini pentru stadionul din Târgu Jiu

Oamenii de afaceri privesc cu jind spre noul stadion din Târgu Jiu, care va avea zeci de spații comerciale și un hotel de patru stele la kilometrul zero al municipiului. O investiție de 20 de milioane de euro, pe care primăria se ferește să o administreze, ca și cum ar fi mare lucru să scoți la licitație niște spații.

Stadionul din Târgu Jiu ar fi trebuit finalizat de câteva luni bune, dar se lucrează cu încetinitorul. Chiar dacă va fi finalizat în această toamnă, primăria a anunțat deja că mai urmează o etapă de amenajare peisagistică. „În urma discuțiilor purtate de reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Jiu cu reprezentanţii firmei constructoare, s-a stabilit că lucrările la construcția propriu zisă a stadionului se vor definitiva până la sfârșitul lunii septembrie, însă după această perioadă vor fi executate lucrările de amenajare ale platformelor adiacente, căilor de acces și sistematizarea pe vertical, astfel încât întregul Complex Sportiv Municipal să devină funcțional și să se înscrie într-un context urbanistic corespunzător zonei în care este situat”, arăta primarul Marcel Romanescu într-o postare pe facebook, la 1 septembrie.

Până când va fi creat „contextul urbanistic”, vine primăvara, dacă nu chiar vara, când vom afla cu toții ce echipe vom avea în Gorj. Deocamdată avem Pandurii Târgu Jiu în Liga a II-a, împinsă spre faliment de politicienii acționari, dar și două echipe cumpărate de afaceriști gorjeni din anturajul lui Nicolae Sarcină, Luceafărul Oradea (Liga a II-a) și ACS Șirineasa (Liga a III-a).

Caragea și Călinoiu văd lucrurile diferit

Un club sportiv va fi înființat și de fostul șef al IPJ Gorj, Viorel Caragea. Instanța a dat și un termen de judecată pentru acordarea personalității juridice pentru Asociația Sportivă Club CEO 2017 Pandurii, pe 21 septembrie, la Judecătoria Târgu Jiu. Caragea atrăgea atenția zilele trecute: „Să nu îndrăznească să-l dea gratuit cuiva”, referindu-se la stadion.

Ion Călinoiu, fost președinte al Consiliului Județean Gorj, a spus la TV Sud cum trebuie făcut caietul de sarcini pentru stadion. Cu viziune, în sensul în care stadionul să ajungă la un club care să finanțeze sportul din veniturile obținute. „Aici intervine arta negocierilor, strategiei și viziunii, de administrare și un management serios al stadionului. Infrastructura de aici este aducătoare de venituri. Ea nu trebuie ruptă de sport. Trebuie legată într-un caiet de sarcini clar de sport, astfel încât acolo să nu fie doar niște spații comerciale pentru negustori, aducătoare de venit pentru afacerile lor. Trebuie făcut cum fac marile stadioane, infrastructura asta poate fi o sursă de finanțare pentru activitatea sportivă”, a spus Călinoiu.

Vizualizări: 1,671

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: