De ce-mi vine să mamut din România

Tolontan e un ziarist bun. Și nu e nici prost. Să nu fii prost e foarte grav uneori. Pentru că, din moment ce nu ești prost, unele decizii pe care le ei te pot face ticălos.

Alături de cei doi colegi ai lui cu care semnează majoritatea investigațiilor, Răzvan Luțac și Mirela Neag, Tolontan a făcut o anchetă bună despre nivelul uriaș de radiații din Muzeul de Geologie și imediata împrejurime a acestuia. Vinovați pentru radiațiile de câteva mii de ori peste nivelul maxim admis ar fi niște mamuți radioactivi, fosile depozitate necorespunzător în subsolul clădirii, acoperite doar de o prelată.

Dar, în prezentarea de pe Facebook a textului și în postarea propriu-zisă, de pe site-ul personal, Tolontan folosește un click bait de care nu are nevoie și, chiar dacă ar avea, nu cred că ar fi apelat la el în condiții normale. Și totuși a făcut-o: a ilustrat investigația cu poza aceea celebră cu mulțimea adunată la proteste, cea cu tricolorul format din oameni. Muzeul de Geologie se află la 200 de metri de guvern, așa că deasupra lui, în poză, practic deasupra mulțimii, editorul fotografiei a pus un semn din acela cu ”pericol de radiații”. Mai mult, Tolontan a folosit următorul text pentru a populariza postarea link-ului pe Facebook: ”Radiații mult mai mari decât dozele admise au fost măsurate la 100 de metri de mulțimea din Piața Victoriei!”

Ulterior, în text, aceiași autori ne spun două lucruri care practic contrazic textul cu care vindeau informația pe Facebook: 1. Aceste nivele mari de radiații sunt aceleași de peste 25 de ani (fapt ce face ciudată apariția anchetei taman acum) și 2. Radiațiile sunt periculoase doar pentru angajații și vizitatorii muzeului, nicidecum nu pot afecta oameni care stau câteva ore la câteva sute de metri distanță. De altfel, dacă era cazul, nimeni din guvern nu mai avea dinți. Așa, aparent doar Dragnea e afectat.

Modul șmecheresc în care un jurnalist altfel dat exemplu de deontologie a ales să ilustreze o știre gravă, dar care afecta mult mai puțini oameni decât lăsa el de înțeles, mă face să cred că la mijloc nu este o greșeală sau o prostie, ci un interes. Dar despre asta, poate, într-un articol viitor.

Până una-alta, haideți să facem împreună un inventar a ceea ce s-a găsit până acum: deci, droguri la PENEȚEU, mașină de scris automată la PENELEU, elefanți mafioți la PESEDEU și mamuți radioactivi la MUZEU.

Vizualizări: 301

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: