De ce nu au reușit să finalizeze cadastrul. "Târgu Jiu ne-a luat 250 de hectare"

Nici cu fonduri de la București, multe primării din Gorj nu au reușit să cadastreze terenurile. Autoritățile au posibilitatea să ia fonduri de la Cadastru ca să-și pună terenurile la punct, dar pot fi numărate pe degete primăriile din Gorj care au reușit acest lucru. Multe probleme sunt în comuna Dănești, unde firma care a câștigat licitația să facă lucrările de cadastru a și renunțat la proiect din cauza neregulilor depistate atât în documente, cât și în teren.

Autoritățile recunosc că sunt neputincioase. Problema terenurilor pentru care încă nu au fost stabiliți proprietarii, dar și titlurile de proprietate ce nu au mai fost eliberate în ultimii ani i-au adus pe edili în situația de a admite că le este imposibil să facă acum cadastrul chiar și cu bani din altă parte.

În comuna gorjeană Dănești, de exemplu, la doi pași de Târgu Jiu, cadastrarea a început în urmă cu doi ani. Chiar dacă primăria a primit bani pentru aceste lucrări, ele nu sunt gata nici acum. „Avem probleme cu diferite cazuri de terenuri care au trecut în folosința statului temporar, au fost terenuri confiscate, expropriate. Eliberarea titlurilor în procent foarte mare a întârziat. De doi ani de zile, am fost incluși în programul de cadastrare gratuită. Am primit cam de fiecare dată, și semestrial fonduri, am început cadastrarea din zona Dănești, Bucureasa, Văcarea și lucrările s-au oprit”, s-a scuzat viceprimarul din Dănești, Marcel Bîzu.

Firma care se ocupa de lucrări a renunțat la proiect din cauza problemelor pe care le-a depistat. Acum primăria trebuie să caute alte variante. “Firma a constatat că sunt multe nereguli. Situația nu îi permite să desfășoare o activitate mai amplă. Noi am avut probleme cu achiziția acestui serviciu. Mulți ne-au evitat. Sperăm să găsim totuși o firmă care să înceapă pentru că terenurile de luncă sunt destul de mari. Primăria Târgu Jiu ne-a luat 250 de hectare din teritoriul administrativ al nostru. Avicola, când s-a înființat, era pe terenul comunei Dănești. Acum nu mai este așa. Ne-a redus considerabil și din cota de impozite pe care o puteam primi și noi de la Avicola, de la parcurile de petrol”, a mai spus viceprimarul din Dănești.

Prea puține sunt primăriile din Gorj care au reușit să faca, în ultima perioadă, cadastrul gratuit. Printre acestea sunt Bustuchin, Crușeț, Țânțăreni sau Dănciulești.

Vizualizări: 1,879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: