De ce riscă închisoarea fiul lui Laurențiu Reghecampf!

Fiul cel mare al antrenorului Laurețiu Reghecampf poate avea mari probleme din cauza mesajelor antisemite. Luca Reghecampf a postat un comentariu pe rețelele sociale în care a părut că susține atrocitățile naziste din al Doilea Război Mondial, iar un secretar de stat în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării susține că tânărul de 22 de ani va fi amendat și chiar poate să ajungă la închisoare.

Fiul lui Laurențiu Reghecampf este în centrul atenției din cauza unui gest iresponsabil. Sâmbătă, doi civili israelieni, tată și fiu, au fost împușcați într-o spălătorie din Cisiordania, iar anchetatorii susțin că atacatorul este palestinian. După acest eveniment sângeros, Luca Reghecampf, băiatul cel mare al tehnicianului de la Universitatea Craiova, a scris un comentariu în care a spus că: „Singurul lucru pe care Israelul îl merită este să fie pus într-o cameră şi pornit duşul”. A fost vorba de o aluzie clară la metodele crude ale naziștilor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au concluzionat jurnaliștii de la www.algemeiner.com.

Când a văzut că mesajul său a stârnit un val imens de proteste, Luca Reghecampf și-a închis contul de pe rețelele sociale. Povestea nu se va opri aici pentru că legea prevede că, în astfel de cazuri, o persoană care transmite astfel de mesaje poate fi amendată sau chiar poate ajunge la închisoare.

„Fapta este una foarte gravă. Dacă lucrurile stau aşa, acesta poate fi amendat cu până la 10.000 de lei, dar situaţia poate avea şi conotaţii de natură penală, în cazul în care se autosesizează organele în drept, conform Ordonanței de urgenţă 31/2002, care face trimitere către astfel de probleme”, a precizat Cristian Jura, pentru Orange Sport, secretar de stat în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Fapta lui Luca Reghecampf ar putea fi încadrată la articolul 5 al ordonanței de urgență din 2002: „Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Laurențiu Reghecampf a reacționat rapid după mesajul fiului său și a transmis un comunicat de presă, prin intermediul rețelei Instagram, prin care a precizat că a discutat cu Luca pe această temă și că tânărul a înțeles gravitatea afirmațiilor sale: „Nu am avut cunoștință și nu încurajez în absolut niciun mod transmiterea în spațiul public a unor astfel de afirmații care sunt nu numai profund jignitoare la adresa unui întreg popor, dar sunt și de natură să creeze amintiri extrem de dureroase pentru toți cei care au trecut prin coșmarul Holocaustului.

Deși fiul meu este major și pe deplin responsabil pentru absolut toate faptele sale, am luat legătura cu el în cursul zilei de astăzi și i-am explicat gravitatea unei astfel de afirmații precum și consecințele chiar și legale pe care le presupune diseminarea în spațiul public a unei astfel de afirmații.

Cred că în urma discuției purtate, acesta a înțeles semnificația profund negativă a afirmației sale și își cere scuze sincer pentru toate efectele negative ale acesteia.

Recunosc că am fost absolut surprins de mesajul transmis de fiul meu major în spațiul public, cu atât mai mult cu cât nașul lui de botez este un cetățean israelian, de religie mozaică, care i-a povestit, în mai multe rânduri, impactul ororilor Holocaustului asupra poporului evreu. În calitate de părinte, nu pot decât să îmi cer cele mai sincere scuze oricărei persoane care s-a simțit jignită de această afirmație a fiului meu major, Luca”.

Antrenorul formației Universitatea Craiova este tatăl a trei copii, toţi băieţi. Din prima căsnicie îl are pe Luca Reghecampf, iar cu Anamaria Prodan îl are pe Bebeto (n.r. Laurenţiu Reghecampf Jr). Anul trecut s-a născut şi Liam Reghecampf, cel pe care îl are din relația cu actuala iubită, Corina Caciuc.

Galerie foto


Vizualizări: 2,798

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: