Decesul marelui campion a îndoliat întreaga Românie. Mesajul de adio al președintelui!

Nicușor Dan, președintele României a ținut să transmită un mesaj pe rețelele sociale, după aflarea veștii marelui campion Mihai Leu. Trupul neînsuflețit al lui Mihai Leu va fi dus miercuri seară la Hunedoara, unde va fi depus în Sala Teatrului iar înmormântarea este programată pentru ziua de vineri, 4 iulie.
Decesul lui Mihai Leu a provocat o durere fără margini în sportul românesc și nu numai și nu a rămas indiferent nici Nicușor Dan, președintele țării, cel care a ținut să transmită un mesaj pe rețelele sociale.
Șeful statului regretă trecerea în neființă a marelui sportiv român, despre care susține că a fost „campion excepțional, cu un palmares impresionant în sport, un om integru, care a inspirat prin curaj, pasiune, bun-simț, un reper pentru ce înseamnă demnitatea în sport și în viață”.
„Am aflat cu profundă tristețe vestea dispariției lui Mihai Leu. România pierde nu doar un campion excepțional, cu un palmares impresionant în sport, ci și un om integru, care a inspirat prin curaj, pasiune și bun-simț.
Prezența lui publică a fost mereu sinonimă cu verticalitatea și respectul față de valori autentice. Va rămâne în memoria noastră ca o adevărată legendă și un reper pentru ce înseamnă demnitatea în sport și în viață. Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați”, a scris preşedintele Nicuşor Dan după decesul campionului.
Mihai Leu a trecut în neființă în noaptea de marți spre miercuri, la doar 56 de ani, după o luptă teribilă dusă cu un cancer timp de peste un deceniu.
Prof. dr. Irinel Popescu, omul care l-a scăpat de la moarte de mai multe ori pe campionul din box, a transmis că fostul mare sportiv se afla într-o stare extrem de gravă, însă la final a „dezvoltat o deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața”, pe fondul leziunilor pulmonare existente, aflate și ele la rândul lor în progresie.
„Cu profund regret anunțăm decesul domnului Mihai Leu.
Mihai Leu a fost internat în secția de terapie intensivă în urmă cu 10 zile, în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie hipercapnica pe fondul unor leziuni pulmonare în progresie. În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23.00, Mihai Leu a decedat.
Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a fost mesajul postat de Spitalul Fundeni în numele prof. dr. Irinel Popescu.
Născut pe 13 iulie 1969 la Hunedoara, Mihai Leu a fost un simpatizant al echipei de fotbal locale, Corvinul. La scurt timp după anunțul decesului, gruparea din liga a doua a postat pe rețelele sociale un mesaj special în memoria campionului român la box profesionist.
Vizualizări: 560
Distribuie Trimite pe WhatsApp