Decizie în cazul lui Morega. Ce au dispus procurorii!

Procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de Dan Ilie Morega, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că la data de 10.03.2024, în intervalul orar 12:00 – 13:00, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, fiind identificat în jurul orelor 12:00 pe Șos. Pavel D. Kiseleff, unde a oprit autovehiculul pentru aproximativ 1 – 2 minute în fața Ambasadei Rusiei de pe Șos. Pavel D. Kiseleff nr. 6, după care și-a continuat deplasarea către Piața Victoriei, iar în jurul orelor 12:46 a condus pe Bd. Lascăr Catargiu, din direcția Piața Universității către Piața Romană. În Piața Romană a efectuat virajul stânga pe Bd. Dacia, unde a oprit în fața Hotelului Duke până la ora 13:00, continuându-și deplasarea pe Bd. Dacia către Calea Victoriei.

Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 06.02.2024, din Dispoziția Șefului Serviciului Rutier Gorj cu nr. 180616, inculpatului i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale.

Raportat la modul și circumstanțele concrete de comitere a infracțiunii, procurorul a reținut că inculpatul a dat dovadă de un vădit dezinteres față de pericolul pe care îl generează prin conduita sa pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând autovehiculul pe artere principale de circulație într-un interval orar în care traficul este în plină desfășurare, respectiv 12:00 - 13:00, având permisul de conducere retras din motive medicale", transmite Parchetul.

 Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, inculpatul având, printre altele, obligația să nu conducă autovehicule pe drumurile publice, în contextul în care persoana în cauză este cercetată pentru fapte similare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Tg. Jiu și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

Inculpatului i s-a atras atenţia asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, conform art. 215 alin. (3) C.proc.pen..

Vizualizări: 8,927

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: