Dezastrul din CEO este roz pentru Ion Călinoiu

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, reuşeşte să surprindă atunci când este întrebat de situaţia din CEO. El spune fraze din care nu se înţelege nimic, dar speră că minerii pricep. Cert este că acesta este incapabil să admită că Laurenţiu Ciurel, susţinut de el la CEO, habar nu are să conducă o asemenea companie. „Noi nu am făcut o analiză. Am avut o discuţie telefonică cu managerul CE Oltenia, iar acesta a spus că oamenii înţeleg. Este vorba despre un program pe termen scurt care nu afectează în nici un fel măsurile care a preconizat că le va lua în cadrul CE Oltenia şi un program pe termen lung care înseamnă depunerea pe fiecare grup al termocentralelor analize temeinice de eficienţă. Acolo se vor găsi soluţii de maniera eficientizării activităţii”, a declarat Ion Călinoiu. 

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: