Drogurile i-au băgat după gratii

Procurorii DIICOT Craiova au reținut doi tineri, o femeie și un bărbat, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Aceștia ar fi vândut substanțele interzise cu 50 de lei comprimatul si au fost prinși în flagrant de anchetatori.
"Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada ianuarie - iunie 2025, la diferite intervale de timp, inculpații au procurat, deținut, intermediat și vândut, în municipiul Craiova, ecstasy (drog de mare risc), cu suma de 50 lei pentru un comprimat.
De asemenea, la data de 03.06.2025, inculpații au fost prinși în flagrant în timp ce comercializau 25 de comprimate ecstasy, pentru suma de 1.000 lei.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate și alte doze din drogul de mare risc tranzacționat.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", au transmis procurorii DIICOT.
Vizualizări: 680
Distribuie Trimite pe WhatsApp