După ce și-au triplat salariile, parlamentarii cresc puțin alocațiile copiilor. update: Se răzgândesc

Parlamentarii care și-au triplat veniturile în acest mandat au înțeles în sfârșit că nu este un capăt de țară dacă majorează alocațiile copiilor. Parlamentul a adoptat, joi, unde se votează pe articole proiectul de buget, un amendament al PNL care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani,de la 84 de lei la 150 de lei. 

„Amendandamentul PNL susţinut de familiile din România, de peste 4.5 milioane de copii a ttrecut. Le mulţumeszc tuturor celor care au votat pentru . Este Victoria societăţii româneşti care a pus presiune pe parlamentarii guvernării care nu au ascultat unii dintre ei de ordinele lui Dragnea. Nu este majorarea nici a lui Dragnea, nici a PSD. Este amendamentul PNL şi victoria românilor. Amendamentul prevede creşterea alocaţiilor de la 84 de lei la 150 de lei pentru copiii care au vârsta de 2 şi 18 ani, iar pentru copiii care au vârsta de o lună şi doi ani vor primi de la 200 de lei la 300 de lei alocaţie majorată”, a declarat Robert Sighiartău, după votul din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Parlamentarii au votat amendamentul cu 123 de voturi pentru şi 119 voturi împotrivă.

Prevederea PNL adoptată de Parlament prevede suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiilor copiilor

UPDATE 18:50 PSD vrea să anuleze amendamentul adoptat, motivul fiind că sursa de finanțare este greșită. Social democratii susțin că nu se pot lua bani din excedentul de la pensii așa cum prevede amendamentul PNL.

update 21.00: Liviu Dragnea a depus un amendament pentru creșterea alocațiilor, cu aceleași sume precum cele din amendamentul liberalilor, care a fost votat de toată lumea. Diferența a constat doar în sursa de finanțare.

Vizualizări: 2,429

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: