Durere în satul poliţistei criminale. „E cumplit!”

Poliţista de 33 de ani care s-a sinucis după ce şi-a împuşcat mama şi copilul de 6 luni a fost înhumată miercuri la cimitirul din satul Tămăşeşti, comuna Băleşti. Sute de persoane au fost alături de soţul îndoliat şi de familia acestuia, oamenilor nevenindu-le să creadă că o asemenea nenorocire a fost posibilă.

Ca o dovadă că şi cerul plânge la cele întâmplate, în momentul în care cortegiul funerar a plecat de la capela din Târgu Jiu, unde au fost pentru o noapte cele trei trupuri neînsufleţite, a început o ploaie măruntă, care a durat cam cât toată ceremonia de înmormântare.

 „Este inexplicabil”

Slujba de înmormântare a fost oficiată la biserica din satul Ceauru, acolo unde s-a şi întâmplat nenorocirea de duminică seara. Trupul neînsufleţit al poliţistei Adela Lăpădat a fost ţinut însă afară din biserică, în locaşul de cult fiind adusă doar mama acesteia şi bebeluşul de 6 luni. Clopotul bisericii a bătut timp îndelungat pentru a anunţa toată suflarea îndurerată din sat despre tristul eveniment, sute de oameni strângându-se, pe o ploaie măruntă, pentru a fi alături de familia îndoliată.

Până să ajungă la biserica din Ceauru, trupurile neînsufleţite au fost depuse la capela bisericii „Sfântul Nicolae” din municipiu. Aici au venit, pe rând, pentru a-şi lua rămas bun atât poliţişti în uniformă sau în civil, cât şi foşti colegi de la Primăria Târgu Jiu ai Elenei Lăpădat, mama poliţistei. Primarul Marcel Romanescu a venit cu o coroană, în timp ce fostul şef direct al Elenei Lăpădat, Constantin Fârţă, de la Direcţia Publică de Patrimoniu, a trecut pe la capelă încă de dimineaţă pentru a transmite condoleanţe.

„Sunt copleşit de durere pentru că am lucrat 13 ani de zile cu dumneaei în mod direct. A fost un om deosebit, un caracter ales, de o bunătate ieşită din comun, un om devotat postului pe care îl ocupa. Am venit special de la Drăguţeşti, locul în care m-am retras de când am ieşit la pensie, pentru a fi alături de familie în aceste momente dificile”, a transmis fostul director al Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu Jiu.

Permanent la căpătâiul celor morţi sau pentru a-l susţine pe Constantin Lăpădat, soţul poliţistei, a fost Daniel Brotea, fost şef al Poliţiei Transporturi Feroviare Târgu Jiu şi naşul celor doi. „În cei 12 ani în care i-am fost şef direct acestei poliţiste nu am întâmpinat nicio problemă. Mai târziu mi-a devenit şi fină şi a fost o onoare pentru mine să cunun o asemenea pereche de poliţişti. Este inexplicabil ceea ce s-a întâmplat, dar specialiştii sunt cei care vor stabili cauzele a ceea ce s-a întâmplat”, a spus naşul celor doi poliţişti.

Păreri şi păreri

Cortegiul funerar s-a pus în mişcare de la capela din Târgu Jiu în jurul prânzului şi, în drumul spre Ceauru, coloana de maşini a oprit pentru câteva clipe şi în faţa Primăriei Târgu Jiu, unde angajaţii de aici şi-au luat din nou la revedere de la fosta lor colegă. „Este ceva incredibil şi nu cred că îi putem noi spune lui prea multe în situaţia în care se află. Îi dorim să fie tare, să reuşească să depăşească acest moment. E groaznic să rămâi dintr-o dată singur, fără familie, fără copilul pe care l-ai aşteptat atâta timp, fără nevastă. E cumplit!”, a spus o cunoştinţă a familiei îndoliate.

La Ceauru, în faţa casei unde s-a întâmplat tragedia de duminică seara, miercuri la prânz s-a strâns din nou tot satul. Oamenii din localitate şi nu numai au venit cu mic, cu mare pentru a participa la slujba de înmormântare. Pe o ploaie măruntă, aceştia au comentat aproape în şoaptă cele întâmplate, fiecare dându-şi cu părerea despre crimele care au zguduit o ţară întreagă. „Probabil că a fost o enervare, o supărare ceva şi a fost suficient să apară o picătură, iar după ce a făcut ce a făcut, şi-a dat seama că nu mai are scăpare. Cred că şi-a zis că oricum va fi arestată pe viaţă pentru cele întâmplate şi mai bine şi-a curmat singură suferinţa. Oamenii ar trebui să mai meargă şi la biserică pentru a scăpa de asemenea probleme, că acum 40-50 de ani, în tinereţea mea, nu auzeai despre aşa ceva. Acum nu trece o zi fără o nenorocire”, a spus un vecin mai în vârstă al celor doi soţi poliţişti.

Vizualizări: 3,517

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: