Elev din Motru, pozitiv la testul Covid. Clasa a intrat în izolare

Un elev din municipiul Motru a fost depistat cu noul coronavirus. Doar o săptămână a trecut de când elevii s-au întors la școală, iar virusul își face din nou apariția. Conform datelor transmise de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj, 7 elevi sunt confirmați pozitiv cu acest virus.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Dana Constantinescu, spune că în urma infectării elevului de la Motru, clasa din care acesta face parte intră în izolare la domiciliu.

”La Inspectoratul Școlar Județean Gorj au ajuns datele centralizate cu privire la elevii confirmați cu noul coronavirus. Avem 7 elevi confirmați în județul Gorj, iar la Motru este un elev declarat pozitiv și clasa a intrat în izolare”, a spus Dana Constantinescu.

Nici cadrele didactice nu au scăpat de virus. Conform datelor ISJ Gorj, un număr de 12 profesori sunt declarați pozitiv la testul Covid-19, până în acest moment.  

Elevul din Motru învață la Școala Gimnazială nr. 1.

Vizualizări: 2,536

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: