Elevii Colegiului „Virgil Madgearu” reprezintă România la Bruxelles

Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu va reprezenta România la reuniunea „Europa ta, părerea ta”, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 30-31 martie. La această reuniune vor participa elevi din 33 de şcoli din ţări UE. Joi a fost prezent la Târgu Jiu Cristian Pârvulescu, membru al Comitetului Economic şi Social European, care i-a instruit pe elevii, pregătind delegaţia României pentru reuniunea de la Bruxelles.

Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu este una dintre cele 33 de şcoli selectate, din cele peste 680 de candidaturi depuse, de statele membre ale Uniunii Europene. Din România s-au înscris 44 de şcoli, însă doar Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” a fost selectat să participe la reuniunea „Europa ta, părerea ta”. „Întrunirea pe care o vor avea copiii la Bruxelles este bazată pe dezbatere, vot în plen, interacţiunea din punct de vedere economico-social, referitoare la Tratatul de la Roma şi contează foarte mult atitudinea şi implicarea copiilor acolo. Ne este foarte utilă această participare, când vom accesa pentru titlul de Şcoală Europeană”, a declarat Cristina Elena Belega, directorul Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”.

Joi a fost prezent în mijlocul elevilor de la acest colegiu Cristian Pârvulescu, membru al Comitetului Economic şi Social European. „Am primit vizita domnului Cristian Pârvulescu, trimisul Comitetului Economico-Social European de la Bruxelles, dânsul coordonează echipa României, dar a realizat şi o dezbatere cu trei clase de elevi din şcoala noastră pe tema Uniunii Europene, subiectul activităţii a fost aniversarea celor 60 de ani de la încheierea Tratatului de la Roma”, a precizat Cristina Elena Belega.

Echipa Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”, care va reprezenta România la Bruxelles, este formată din trei elevi şi un cadru didactic: Daniela Andrei, elevă clasa a XI-a G; Rafael Bunea, elev clasa XI-a A şi Mădălin Tucă, clasa XI-a A, coordonaţi de profesorul de istorie Mihaela Ioniţă Niculescu.

Vizualizări: 471

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: