Eliminarea vizelor SUA pentru români

Cinci state europene - România, Bulgaria, Republica Cipru, Croaţia şi Polonia - au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite. Comisia Europeană a cerut SUA eliminarea vizelor de călătorie pentru statele membre ale Uniunii Europene. „Comisia Europeană a intensificat contactele cu Washingtonul pentru a se ajunge la reciprocitate deplină în exceptarea de la obligativitatea vizelor, dat fiind că Statele Unite încă menţin vizele obligatorii pentru cetăţenii a cinci state membre ale UE, inclusiv România”, a anunţat miercuri executivul comunitar, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. 

„În ultimele 12 luni s-au intensificat contactele cu SUA, atât la nivel politic, cât şi tehnic. Comisia Europeană a continuat să solicite Statelor Unite să coopereze în mai mare măsură cu cele cinci state membre afectate (...) pentru a avansa către deplina reciprocitate”, a spus la o conferinţă de presă comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos. Comisarul Avramopoulos a subliniat că obţinerea deplinei reciprocităţi în materie de vize pentru toate statele membre ale UE este „prioritatea maximă” a Bruxellesului.

Cetăţenii americani nu au nevoie de vize pentru a ajunge în Uniunea Europeană. (A.A.)

Vizualizări: 1,572

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: