Eu sunt MIG, tu fă-mă mare

Căpitan-comandorul Laurenţiu Chiriţă zboară lin în MIG-ul său 21, un ştift supersonic cu tehnologie datând de pe vremea când inginerii de la Dacia abia învăţau să facă maşini. Căpitanul Chiriţă vede norii apropiindu-se cu repeziciune, îi străpunge şi iese victorios deasupra lor, ca să găsească acolo... nimic. Gol cât vezi cu ochii, de jur împrejur. ”Duşmanul nu s-a arătat nici astăzi” îşi râde în mască Chiriţă şi, gândindu-se la soţia şi la copilul lăsaţi acasă, se întreabă ”la ce bun să fim în armată, dacă nu e nici un război?”. Și, în timp ce experimentatul comandor se întreabă asta, i se pare că motorul MIG-ului său scoate un sunet de tractor și că în spate îi sar spice de la treierat. ”E un vis, se gândeşte Chiriţă, alt coşmar de rahat, de fapt sunt într-un avion de vânătoare ultraperformant al armatei române şi execut nişte manevre simple deasupra solului”. Ca să-şi alunge viziunea prostească, Chiriţă închise ochii şi numără până la trei. Când îi deschise iar, era prea târziu. De fapt, ce văzuse nu era un vis urât. Avionul chiar scotea sunete de tractor şi în spatele lui chiar se vedeau spice. Şi se vedeau al dracului de aproape. Când căpitan-comandorul Chiriţă deschise ochii, muri. Şi, în timp ce muri, îşi zise obidit: ”Şi la ce bun toate astea, dacă nici măcar nu e vreun război?!”. Toate aceste replici se petrecură în gândul căpitanului, neînregistrate, deci, de nici o cutie neagră, aşa că nevasta şi copilul său nu vor şti că soţul, respectiv tatăl, lor a murit înjurând armata pe timp de pace şi cutia aceea de metal rusesc cu care piloţii români ară pogoane întregi de terenuri de mai bine de 30 de ani.

Exact pe vremea când ruşii se mândreau cu aceste căzături de Lancer-uri, în anii '60 adică, americanii ajutaţi de savanţii prizonieri benevoli născoceau o maşinărie uimitoare: SR-71 Blackbird. Era cel mai rapid avion construit vreodată. De fapt, este încă cel mai rapid avion construit vreodată. Zbura cu de trei ori viteza sunetului şi putea să urce până la înălţimea de 27.000 de metri, acolo unde atmosfera terestră cochetează cu spaţiul cosmic. Era de neatins, pentru că chiar şi racheta trasă dintr-un MIG zbura cu aproximativ 1000 de km/h mai încet decât ţinta sa – incredibilul Blackbird. S-au făcut 40 astfel de avioane, dar să zbori cu o asemenea viteză e o sfidare pe care Ăl de Sus n-a acceptat-o. Jumătate dintre ele s-au prăbuşit. Dat fiind faptul că avionul a fost multă vreme un secret absolut, când se petrecea un astfel de eveniment nedorit, autorităţile americane avertizau localnicii din apropierea epavei că tocmai a avut loc o scurgere nucleară, ca să-i împiedice să se apropie.

Şi Blackbird-urile cădeau, deci, dar parcă o făceau mai frumos, mai de sus şi mai cu un scop (în plin Război Rece). MIG-urile noastre cad urât, ca nişte musculiţe beţive efemere care mor de bătrâneţe exact când li se părea că pot zbura mai tare.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 57

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: