Fără contracandidaţi la şefia FNME şi USMO

Sindicaliştii din minerit şi energie vor fi aleşi în acest sfârşit de săptămână. Interesant este că atât la alegerile din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) cât şi la Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), candidaţii nu au ... contracandidat. Aşadar, cei prezenţi la acest eveniment vor alege, spre exemplu dintre Marin Condescu şi Marin Condescu sau dintre Ion Ruşeţ ori Ion Ruşeţ.

FNME are două motive de reunire la Herculane, în acest sfârşit de săptămână: alegeri, dar şi aniversarea de 20 de ani de la înfiinţare. Petrecerea de aniversare şi alegerile vor avea loc vineri şi sâmbătă iar duminică vor fi alegerile la USMO. 

Printre cei care se vor bate cu ei însuşi pentru conducerea FNME se regăseşte şi actualul preşedinte al acestei formaţiuni, Marin Condescu. Acesta îşi mai ia încă un mandat, dat fiind faptul că nu are contracandidat. Pentru funcţia de prim-vicepreşedinte candidează sindicalistul Ion Ruşeţ.

Alegeri vor fi şi la USMO în acest week-end. Funcţia de preşedinte îi este rezervată lui Marin Condescu iar vicepreşedinţi vor fi singurii care şi candidează pentru aceste posturi: Viorel Temlescu, Eugen Iovan, şeful sindicatului de la CE Turceni, Marin Golea, liderul de sindicat de la Sindicatul Minerul Rovinari, Constantin Ureche, şeful sindicatului Carierei Lupoaia, iar secretar va fi Gheorghe Etăgan

Aceştia vor fi aleşi pe o perioadă de patru ani. Această conferinţă de alageri a fost făcută înainte de termen dat fiind faptul că structurile sindicale trebuie să se alinieze la noua formaţiune Electra. Singurii care au rămas de căruţă sunt sindicaliştii lui Ruşeţ de la Jilţ.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: