Fără dubii! Se circulă pe Transalpina de la 1 iunie

Doar câteva zile trebuie să mai treacă până când circulația va fi deschisă oficial pe Transalpina. Primii turiști au și urcat pe munte, profitând de faptul că drumarii au dat la o parte bariera ce împiedica înaintarea pe șosea de la Rânca încolo.

Pe munte, angajații Secției Drumurilor Naționale Gorj înfruntă temperaturi de cel mult 4-5 grade Celsius pentru a instala semnele de circulație, acestea fiind date jos de pe țevi în timpul sezonului rece. Prin vânt și ceață, muncitorii străbat muntele la pas pentru că în fiecare curbă periculoasă trebuie să monteze indicatoarele care să îi avertizeze pe șoferi în acest sens.

„Chiar dacă încă e atmosferă de iarnă, lucrăm la montarea indicatoarelor. Iarna acestea sunt date jos pentru că altfel ar fi rupte de zăpadă sau de vântul puternic. Am terminat și operațiunile de deszăpezire a carosabilului și mai lucrăm la acostamente. Sunt lucrări însă minore, care vor permite cu siguranță ca de la 1 iunie traficul să fie redeschis circulației. Până atunci drumul va fi inspectat de o comisie care își va da acordul pentru reluarea circulației, iar de la începutul lunii viitoare se va putea circula fără probleme”, a menționat Cristi Tudor, reprezentantul Secției Drumurilor Naționale Gorj.

Până la sosirea comisiei care să dea OK-ul final, turiștii au și început să urce pe munte. Motocicliștii din Cehia, Germania sau Polonia circulau deja miercuri în grupuri de câte 2-3-4, dar nu au lipsit nici românii care au venit cu mașinile chiar și de la Constanța. Câțiva tineri au plecat de pe litoral cu dorința de a ajunge pe Transalpina și pe Transfăgărășan, deși cea din urmă șosea rămâne închisă circulației și în luna iunie. Au venit și turiști din Harghita, care, deși obișnuiți cu temperaturile mai scăzute, au recunoscut că le era frig în tricourile cu care erau îmbrăcați. „Tricoul e pentru mașină, afară e mult mai rece, de asta nici nu coborâm. Dar e frumos, ne place ce vedem aici, chiar dacă este ceață. Eu am mai fost și anul trecut și atunci era vremea frumoasă. Oricum, mai revin și la vară, când peisajul va fi și mai frumos decât acum”, a spus unul dintre turiști.

Oferte la Rânca, de Rusalii

Pentru toți cei care vor să petreacă mini-vacanța de Rusalii la Rânca, proprietarii spațiilor de cazare de aici spun că s-au pregătit cu oferte care nu pot fi refuzate. Astfel, șeful Asociației Cabanierilor din stațiune, Constantin Pănescu, spune că la pensiunea sa oricine dorește poate plăti trei nopți și se poate caza pentru patru. Iar prețul este de doar 49 de lei pentru o noapte, în care este inclus și micul dejun. Ziua de 1 iunie este una nelucrătoare, iar apoi urmează sărbătoarea Rusaliilor și alte zile libere, astfel că la începutul lunii viitoare românii vor avea parte de o mini-vacanță, câteva mii dintre ei fiind așteptați să vină pe Transalpina, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată la redeschiderea circulației.

Galerie foto


Vizualizări: 4,368

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: