Amenzi din 15 mai pentru cei care ating operele lui Brâncuşi

Turiştii care vor atinge operele lui Constantin Brâncuşi vor primi, din 15 mai, amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei. „În data de 15.05.2017, vor intra în vigoare prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr.172/24.04.2017. Hotărârea are ca obiect instituirea unor reguli pentru protejarea Ansamblului Monumental «Calea Eroilor»”, se anunţă într-un comunicat de presă al Primăriei Târgu Jiu.

Totodată, este interzis accesul în preajma pieselor care compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, pe aleea ce leagă Masa Tăcerii de Poarta Sărutului din Parcul Central, cât şi în jurul Coloanei fără Sfârşit, în perimetrul dintre aleea circulară şi Coloană, persoanelor cu câini sau alte animale şi a bicicliştilor sau tinerilor care se plimbă cu role sau skateboard-uri. Măsura a fost luată după ce, în ultima perioadă, două tinere au vandalizat Coloana fără Sfârşit, scrijelindu-şi numele pe operă.

Vizualizări: 2,561

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: