Federațiile sindicale din mine-energie, scrisoare către Anton Anton

Cele patru federații sindicale, care negociază noul Contract Colectiv de Muncă din Complexul Energetic Oltenia, i-au trimis o scrisoare deschisă ministrului Energiei, Anton Anton. Sindicaliștii îl avertizează cu privire la un posibil conflict de muncă.

Către Ministerul Energiei,

Domnului Ministru  Anton I. Anton,  

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Univers ,  Federaţia Naţională Mine Energie, Sindicatul Naţional Petrom Energie respectiv Federaţia  Sindicatelor Libere şi Independente Energetica,  organizaţii reprezentative la nivelul sectorului de activitate "energie electrică , petrol şi gaze şi minerit energetic" care reprezintă interesele salariaţilor din Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., aflată în portofoliul Ministerului Energiei, vă atrag atenţia asupra faptului ca in urma declansarii procesului de negociere a unui CCM la nivel de unitate, am fost consultati cu privire la proiectul de BVC pe anul 2018, intocmit de directoratul societatii, proiect prin care consideram că nu pot fi atinse dorinţele minimale ale salariaţilor, fapt ce ne determină să vă solicităm o întâlnire urgentă cu reprezentanţii organizaţiilor noastre în Comisia de Negociere la nivelul societăţii.

Condiţiile grele în care se lucrează în exploatările miniere şi sucursalele energetice, datorate uzurii morale a echipamentului, lipsa investiţiilor şi a lucrărilor de mentenanţă la un nivel corespunzător, munca suplimentară prestată pentru asigurarea funcţionării în deplină siguranţă a SEN şi vârsta înaintată a salariaţilor coroborat cu lipsa viziunii unui program de reîntinerire a forţei de muncă şi astfel asigurarea continuităţii, ne pun în postura de a ne adresa dumneavoastră, domnule ministru, şi a vă transmite ca mulţumirile nu ţin loc de salarii, vorbele frumoase nu-şi mai regăsesc locul acolo unde  lipsurile fac ca nivelul de trai sa scadă semnificativ de la o zi la alta, transmiţându-vă că nu exista cale de amânare cu privire la creşterea salariilor şi implicit a veniturilor.

Având în vedere  situaţia economică  bună a societăţii pe anul 2017, promisiunile comune administraţie - sindicate privind recunoaşterea, ierarhizarea şi salarizarea corespunzătoare pe funcţii şi meserii a angajaţilor, efortul susţinut al salariaţilor completat de preluarea unor sarcini in plus datorită numărului redus de personal pe anumite categorii de funcţii şi meserii, reprezentanţii organizaţiilor noastre vă  înştiinţează ca există riscul izbucnirii unor conflicte spontane datorită tensiunilor din rândul salariaţilor, conflicte care pot degenera până la întreruperea activităţii, evenimente nedorite însă ce pot avea repercusiuni care vor  duce la un colaps în SEN.

Cu stimă ,

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „ Univers”

Vicepreşedinte - Adrian Gheorghe MARCIUC

Federaţia Naţională Mine Energie

Preşedinte - Dumitru  PÎRVULESCU

Sindicatul Naţional Petrom Energie

 Vicepreşedinte  -  Gelă  IONESCU

Federaţia  Sindicatelor Libere şi Independente Energetica

Vicepreşedinte  –  Paul CONSTANTINESCU

Vizualizări: 1,909

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: