Federațiile sindicale, solicitare către Boza

Federațiile sindicale care reprezintă salariații din Complexul Energetic Oltenia solicită Directoratului să dispună “constituirea unei comisii de lucru şi desemnarea a 1-2 reprezentanţi din partea administraţiei cu nominalizarea coordonatorului” care să participe alături de reprezentanții sindicatelor la elaborarea unor amendamente la Legea pensiilor, care se află în dezbatere la parlament.

Sindicaliștii vor modificarea proiectului de lege “în sensul adaptării acesteia la realităţile momentului, cu referire la activitatea pe care o desfăşoară salariaţii CE Oltenia, pe locuri de muncă similare şi încadrarea lor nediscriminatoriu, ţinîndu-se cont de condiţiile de muncă, microclimat şi de reducerea vârstei de pensionare”.

Semnatarii cererii sunt Federaţia Naţionala Mine Energie prin preşedintele Dumitru Pirvulescu, Federaţia Naţionala a Sindicatelor din Energie “Univers" prin vicepreşedintele Adrian Marciuc, Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica prin vicepreşedintele Paul Constantinescu, Federaţia Sindicatelor Libere Independente Petrol - Energie prin vicepreşedintele Gelă Ionescu. (A.A.)

Vizualizări: 2,722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: