Festivalul Prieteniei Enduro, sâmbătă la Rânca

Organizaţia Sportivă Enduro Rânca Hard&Hobby organizează în data de 14 iunie „Festivalul Prieteniei Enduro” în staţiunea Rânca. Intenţia organizaţiei este aceea de a promova turismul sportiv. Circa 100 de sportivi sunt aşteptaţi să ia parte la startul care se va da de la baza pârtiei M1. Motocicliştii se vor deplasa pe traseul montan traversând în două puncte DN67 C. Circulaţia pe drum nu va fi închisă, spun organizatorii. Aceştia sunt susţinuţi şi de Compania  Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). „Este un moment de bucurie. Motocicliştii iubitori de munte din toată Oltenia, cluburile de la noi, se vor întâlni sâmbătă la Rânca şi vor încerca să vadă pe viu frumuseţile acestor zone. Au solicitat sprijin logistic şi de la noi pentru că traversează în două locuri drumul naţional, pe zona unde este în continuare şantier, pe Transalpina, dar profităm de această ocazie să fim şi noi prezenţi, dar şi mulţi turişti, ca de obicei”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: