Fost antrenor de la Pandurii, soluție pentru Becali

Patronul Stelei, Gigi Becali, caută înlocuitor pentru Laurențiu Reghecampf, aflat în discuții cu o echipă din străinătate. Pe lista lui Becali este și Edi Iordănescu, fost antrenor la Pandurii, și fost secund la Steaua.

Se pare că Becali îl consideră pe fiul fostului selecționer cea mai bună variantă să ducă echipa pe care o finanțează în grupele Champions League. Nu este pentru prima dată când Becali îl dorește la FCSB pe Edi Iordănescu și se pare că cei doi ar fi purtat și o discuție pe această temă. Iordănescu jr. este în prezent liber de contract după despărțirea de CSKA Sofia și a refuzat o ofertă venită de la FC Voluntari. Tehnicianul mai este dorit și de către Astra, care în vară se va despărți de Marius Șumudică.

A doua soluție este Dan Petrescu, aflat în prezent sub contract cu Al Nasr, din Emiratele Arabe Unite. Fostul fundaș ar putea fi convins de Mihai Stoica să vină la FCSB, ținând cont de colaborarea foarte bună pe care cei doi au avut-o la Urziceni, atunci când au câștigat și campionatul și au dus echipa în grupele Champions League. Chiar și Marius Șumudică e în vederile lui Becali, dar e puțin probabil să fie acceptat de suporteri. O a patra variantă este un antrenor străin.

Vizualizări: 419

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: