Fotografia declarată câştigătoare în cadrul concursului "Gorjul lui Brâncuşi"

Dan Popescu, un tânăr fotograf din Târgu Jiu, a câştigat o vizită la Bruxelles după ce a ocupat primul loc la o competiţie fotografică iniţiată de europarlamentarul Victor Negrescu. Este vorba de concursul "Gorjul lui Brâncuşi", care s-a derulat pe facebook şi la care s-au înscris 7 concurenţi, fiecare prezentând fotografii cu operele brâncuşiene sau cu elemente specifice folclorului sau naturii din Gorj, ce pot fi regăsite şi în operele celui supranumit "titanul de la Hobiţa".

Imaginea care a primit cele mai multe aprecieri a fost declarată câştigătoare la finalul zilei de 24 ianuarie. Este vorba de fotografia realizată de Dan Popescu, în vârstă de 33 de ani, din Târgu Jiu, care a scos în evidenţă Masa Tăcerii din Parcul Central din Târgu Jiu. Fotografia sa a primit de la internauţi circa 1800 de "Like" pe perioada derulării competiţiei, 17-24 ianuarie. "Câştigătorul concursului de fotografie «Gorjul lui Brâncuşi», organizat de către cabinetul Gorj al europarlamentarului Victor Negrescu, este Dan Popescu. Felicitări câştigătorului, dar şi celorlalţi participanţi, pentru o competiţie extrem de strânsă, dar şi pentru faptul că, prin minunatele lor creaţii fotografice, ne-au dat ocazia, nouă, publicului lor, să realizăm, încă o dată, frumuseţea operelor brâncuşiene şi a oraşului în care trăim", a anunţat europarlamentarul la încheierea concursului.

„Am intrat în concurs cu mai multe fotografii. Am mizat pe cea cu Masa Tăcerii pentru că mi s-a părut cea mai artistică şi a avut şi cele mai multe aprecieri. Competiţia a fost una strânsă cu unul dintre concurenţi, chiar până în ultima secundă, până la ora 23:59. Toate fotografiile intrate în concurs au fost foarte bune", a declarat Dan Popescu, câştigătorul concursului "Gorjul lui Brâncuşi".

Câştigătorul concursului va primi ca premiu o deplasare la sediul Parlamentului European din Bruxelles, în perioada 16-17 februarie 2016, unde va putea asista la dezbaterile organizate de europarlamentarul Victor Negrescu pe tema modalităţilor de promovare a operelor brâncuşiene la nivel internaţional.

Galerie foto


Vizualizări: 2,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: