Gașca Zurli vine la Târgu Jiu. Biletele, puse la vânzare

Gaşca Zurli va fi prezentă din această primăvară şi la Târgu Jiu. Un prim eveniment va fi organizat  duminică, 21 aprilie 2019, între orele 17:00 - 18:00 la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, iar biletele s-au pus vineri în vânzare online.

Casa Zurli, spectacolul care va fi prezentat şi la Târgu Jiu, este o nouă producție marca Zurli despre educație prin joacă. „De data aceasta învățăm cum să apreciem lucrurile pe care le avem și să ne respectăm casa și regulile după care funcționează bine orice familie din România”, au precizat organizatorii.

Gașca Zurli îi invită pe toți copiii din România în Casa Zurli, cea mai veselă și colorată căsuță din lume. Cine vrea să intre în căsuța Zurli trebuie să spună parola: Bucurie! Și ușa ei magică se deschide numaidecât. 

Casa Zurli este un spectacol care împletește armonios ideea că spiritul unei case se află în inimile celor care o locuiesc, că atunci când facem curățenie în case facem curat și în mintea și sufletele noastre, că armonia este o muncă de echipă care implică fiecare membru al familiei. Iar atunci când reușim să găsim echilibrul între toate acestea, viața noastră este mai frumoasă!

Cea mai nouă producție marca Zurli aduce cântece nou-nouțe prin care cei mici învață să fie responsabili, jucându-se.

Veţi afla împreună cu Fetița Zurli și prietenii din Gașcă cum faceţi să trăiţi în armonie, pace și iubire într-o casă, trecând peste micile tentații care ne fac să creăm haos. În Casa Zurli, fiecare are spațiul lui de care se îngrijește și are un rol foarte important, pe care se străduiește să îl ducă până la capăt. 

Casa Zurli este plină de povești frumoase care abia așteaptă să fie spuse, scrise cu grijă și dragoste de Mirela Retegan. O producție plină de culoare care aduce în prim plan valori importante pentru copii și părinți.

Primăvara aceasta, Casa Zurli își deschide ușa pentru cei ce îi trec pragul. Gașca Zurli ajunge în lunile martie și aprilie 2019 în 11 orașe din România, în căutare de căsuțe și familii Zurli.

La Târgu Jiu va fi prezentă pe data de 21 aprilie iar biletele sunt disponibile începând de azi pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

PREȚ BILETE

Categoria 2 - 45 lei

Categoria 1- 90 lei

Categoria VIP- 200 lei (posesorii acestei categorii de bilet vor beneficia la finalul spectacolului de acces la întâlnirea specială cu Gașca Zurli )

INFORMAȚII BILETE - call center 021/311.93.23 (număr cu tarif normal) sau e- mail [email protected]

Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulţi si copii, trebuie să cumpere bilet, indiferent de vârstă.

Accesul minorilor (0-18 ani) în locatia evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).

Accesul în locația evenimentului se face cu aproximativ o oră înainte de începerea spectacolului. Vă rugăm nu întârziați!

Persoanele care ajung după începerea spectacolului au acces în sală, dar își pierd locurile și vor putea ocupa loc, doar în limita scaunelor rămase libere.

Vizualizări: 1,318

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: