Sâmbătă se sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului sau „Ziua Ursului”

Creştinii ortodocşi sărbătoresc sâmbătă, pe 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, împlinindu-se 40 de zile de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Conform dogmelor creştine, în această zi, el este dus la templu de către Fecioara Maria şi Iosif „pentru împlinirea legii“, care spunea că orice întâi născut de parte bărbătească trebuie să fie dedicat lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naştere, când se făce şi curăţirea mamei.

Obiceiul este păstrat şi astăzi, când mamele duc pruncii la biserică la aproximativ 40 de zile după naştere pentru molifta de curăţire şi pentru închinarea lor la sfintele icoane. Există însă şi o serie de credinţe populare legate de ziua de 2 februarie care s-au păstrat, în special la sate, de-a lungul anilor. Ziua de 2 februarie este cunoscută şi ca Ziua Ursului, iar copiii erau unşi cu grăsime de urs pentru că se credea că, astfel, puterea animalului era transferată asupra copiilor.

Totodată, „bolnavii de sperietoare“ se tratau în acestă zi prin afumare cu păr de urs. Există şi o tradiţie care se leagă direct de activitatea urşilor - dacă este soare se spune că ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, ceea ce înseamnă că iarna va mai dura încă şase săptămâni. Dacă însă cerul este acoperit de nori, ursul nu îşi va mai vedea umbra, va rămâne afară, iar frigul se va retrage şi primăvara va veni mai repede.

Vizualizări: 1,383

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: