Parlamentul României a devenit un fel de loc al păcălelilor în care cele două partide, PSD şi PDL, aflate într-o aşa-zisă coaliţie de guvernare, decretează pe rând ziua de 1 aprilie de câte vor ei. Gabriel Oprea, de curând independent, în urmă cu câteva săptămâni a luat-o milităreşte şi a crezut că poate numi secretarii de stat în cel mai disputat minister, cel al internelor şi administraţiei, după cum vor gradele lui.

Partidul său, pe atunci PSD, i-a dat la loc comanda şi i-au grăbit ”liberarea” din regiment mai repede decât se aştepta. Generalul Oprea înghite greu înfrângerile pentru că s-a obişnuit şi educat prin cariera de militar să creadă că  ordinul se execută, nu se discută. După ce a demisionat din PSD sau a fost dat afară, încă nu se ştie sigur, s-a văzut rătăcind singur prin Parlament. Prea mândru să treacă pe faţă  în barca PDL, lucru interzis de protocolul PSD-PDL, generalul n-a avut altă soluţie decât să joace în continuare rolul pionului otrăvit. Aşa se face că s-a lăsat dus de val şi, după cum mărturisea ieri, s-a autopropus la şefia  comisiei pentru coordonarea unuia din serviciile  secrete. Fată bună, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, l-a înscris în cursă ca propunere a democrat liberalilor. Artizanii mişcării au mizat pe două lucruri: furia PSD care nu avea cum să înghită un Oprea pe care l-au expulzat şi în al doilea rând pozau în persoane care  s-au achitat de obligaţii faţă de omul bănuit că le-a servit interesele. Aşa s-a şi întâmplat. Parlamentul s-a oprit din lucrări,  căpitanii de echipe au ieşit pe tuşă si au negociat, iar rezultatul a fost cel aşteptat: procedural, Oprea, care nu mai era membru de partid, nu putea să candideze la şefia nici unei comisii parlamentare. Bietul general s-a văzut nevoit să recunoască public că s-a autopropus la şefa Camerei, pentru că pregătirea sa militară îl recomanda pentru ocuparea acestei funcţii. Nici acum n-a învăţat că politica nu are nimic în comun cu pregătirea profesională, iar cel mai concludent exemplu este chiar fostul său coleg de partid, Vanghelie, căruia i-au trebuit ani buni în politică pentru a putea conjuga uneori corect verbul „a fi”. Ce se întâmplă la Bucureşti se întâmplă de fapt şi în teritoriu, în judeţe unde împărţirea funcţiilor politice bate pasul pe loc. Ambele partide fiind în ultimii ani în opoziţie au adunat suficient de multe nume pe care trebuie să le recompenseze cu funcţii, bine poziţionate şi dacă se poate bine plătite.

Activiştii fiecărui partid fac deocamdată joc de glezne în aşteptarea deciziilor şefilor locali ai partidelor care ori nu se înţeleg pe protocol, ori nu se înţeleg pe oameni ori pe funcţii. Fiecare vrea posturi de unde pot influenţa campaniile viitoare şi ambele partide se gândesc mai mult ca oricând la alegerile prezidenţiale unde Băsescu, cu toate păcatele lui, are şansele cele mai mari. Până atunci lupta de gherilă dintre cei doi parteneri de guvernare continuă la fiecare colţ de stradă, unde şuieră gloanţele zvonurilor care au ajuns să ţină loc de adevăr!