Gigi Becali construiește o mănăstire în Vâlcea

Patronul FCSB, Gigi Becali, a cumpărat nu mai puțin de 30 de hectare se teren în Vâlcea, pe Valea Cheii, aproape de stațiunea Băile Olănești. Acolo, acesta a decis să ridice o mănăstire sau, mai precis, un adevărat orășel monahal după modelul de pe Muntele Athos.

 

Becali spune că la un moment dat se va retrage la această mănăstire.

„Eu asta îmi doresc, să mă retrag la o mănăstire. Nu știu dacă va fi posibil, pentru că fetele mele și soția nu prea sunt de acord. Dar ăsta e marele meu vis. În plus, poți să știi ce se întâmplă până atunci? Că diavolul lucrează și el. Nu știi cum îți schimbă planurile, eu zic acum așa, dar cine știe ce o să fie peste 10 ani”, a spus Gigi Becali, potrivit prosport.ro.

Pe cele 30 de hectare, patronul FCSB a început construcția primei mănăstiri, alături de trei chilii. Proiectul cuprinde în total 100 de chilii și 5 mănăstiri, iar cea mai mare dintre ele va avea o lungime de 35 de metri. În plus, în această mănăstire va fi interzis accesul femeilor.

„Eu cel mai tare îl iubesc pe Ioan Botezătorul că m-am născut în aceeaşi zi cu el, pe 24 iunie. Mănăstirea pe care o fac la Comanca se numeşte Sf. Ioan Botezătorul”, a declarat Gigi Becali la Trinitas TV.

Vizualizări: 4,468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: