Gilortul Cărbunești s-a reunit cu 20 de jucători

S-a încheiat vacanța și, după o pauză de aproape două luni, lotul Gilortului Cărbunești s-a reunit la Stadionul Cristinel Răducan în vederea pregătirii noului sezon. Antrenorul Alexandru Stoica a avut la dispoziţie 20 de jucători la prima ședință de pregătire.

La Gilortul Târgu Cărbunești s-au consemnat șase plecări și tot atâtea noutăți la prima ședință de pregătire după revedere. Alexandru Oprița, Fabian Bărănescu, Marian Habet, Lucian Marina și Adelin Pîrcălabu nu vor mai continua și în sezonul viitor deoarece au ales să joace pentru CSM Târgu Jiu, iar Darius Șchiopu s-a întors la clubul de la care a fost împrumutat, AFC Milan Academy Craiova a informat oficial clubul gorjean care le-a mulțumit jucătorilor plecați: „Mulțumim celor șase jucători care au evoluat în tricoul Gilortului și le urăm mult succes în continuare. Trei seniori și trei jucători eligibili pentru regula U20 sunt noutățile din prima zi. Conducerea Gilortului va mai aduce 2-3 jucători, iar după disputarea meciurilor de pregătire, Alex Stoica va stabili care dintre nou-veniți vor rămâne să îmbrace echipamentul formației noastre și pentru meciurile oficiale”.

Până la startul campionatului, care va avea loc pe data de 30 august, Gilortul va disputa 5 meciuri de pregătire cu ACSO Filiași (20 iulie), Viitorul Dăești (26 iulie), CSM Târgu Jiu (10 august), Vulturii Fărcășești (21 august) și SCM Râmnicu-Vâlcea (24 august), programul putând suferi unele modificări, după cum a anunțat oficial clubul. 

Gilortul va debuta oficial în noul sezon pe 31 iulie, în primul tur al Cupei României, adversarul urmând să fie stabilit de FRF după încheierea fazei regionale.

Vizualizări: 587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: