Turceniul va avea o nouă conducere care nu vrea în Liga 3!

Noua conducere a Turceniului, care își va intra în drepturi din toamnă, a decis ca echipa de fotbal să nu mai continue la Liga 3. Recent FRF a invitat o parte dintre echipele retrogradate să continue în Liga 3 dar gorjenii au refuzat.

În vara anului 2023, CSO Turceni revenise în Liga 3 după o pauză de 8 ani. Chiar dacă sportiv a retrogradat la finalul ultimului sezon, orașul din județul Gorj ar fi putut continua fără probleme în al treilea eșalon fotbalistic.

Numai că noii aleși locali, care vor fi numiți în funcție în toamnă, au decis să nu mai susțină CSO Turceni în Liga 3, chiar dacă, spune clubul, acum avea resursele necesare. ”Dorim să vă anunțăm că în urma ședinței de aseară, noua conducere administrativă care va fi instalată în toamnă în fruntea primăriei, a decis să nu se mai continue la Liga a 3-a, chiar dacă resursele financiare care sunt acum în contul clubului, ajungeau pentru finalizarea unui an competițional”, a transmis CSO Turceni pentru Liga2.ro.

La mijlocul lunii iunie a acestui an, Constantin Popescu, candidat din partea PNL, a câștigat alegerile locale cu peste 50 la sută din voturile exprimate de locuitori prezenți la urne. Partidul a preferat să îl susțină pe Popescu în detrimentul consilierului local Cristinel Cioc, cel care conducea instituția având atribuții de primar din mai 2023, când demisiona Lucian Mărgineanu, primar interimar.

Într-un anunț publicat la 7 iulie, CSO Turceni anunța că reunirea echipei va avea loc în data de 15 iulie și comunica, un program de jocuri amicale, stabilit pe zile și ore! 

Vizualizări: 624

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: