Gorjenii au cedat în fața vicecampioanei României!

CSM Târgu Jiu a pierdut miercuri, pe teren propriu, confruntarea cu vicecampioana României, CSM CSU Oradea, scor 53-99. Meciul a contat pentru prima etapă din noul sezon al Ligii Naționale.
CSM Târgu Jiu a avut parte de un debut de sezon extrem de dificil, în compania vicecampionei României, CSM Oradea, una dintre reprezentantele României în cupele europene. Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu au încercat să opună rezistență, dar gruparea din vestul țării s-a dovedit a fi mult prea puternică. Oaspeții au dominat meciul fără probleme și s-au impus în toate cele 4 secvențe ale partidei. Pe sferturi, scorul a fost 12-18, 8-25, 17-27, 16-29.
CSM Târgu Jiu a început partida cu următorul ”5”: Alexandru Berca, Collin Cooper, Lewis Djonkam, Luca Cârstea, Ștefan Gribinic.
Cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu a fost Collin Cooper, care a reușit 16 puncte, dar și 6 pase decisive și a fost urmat de căpitanul Alexandru Berca, cu 12 puncte și 2 recuperări.
CSM Târgu Jiu: Marcus Evans, Andrei Bărăgan, Stefan Gribinic 6p, Mihai Cârcoană 3p, Luca Cârstea 2p, Lewis Djonkam 8p, Alex Berca 12p, Collin Cooper 16p, Stephanos Ciriperu, Modibo Diaby, Harris Dineo, Vlad Ciumbrudean 6p. Antrenor principal: Vanja Miljkovic. Antrenor secund: Răzvan Bratoloveanu.
Vizualizări: 205
Distribuie Trimite pe WhatsApp