Gorjul mai are doi furnizori de îngrijiri la domiciliu. Servicii fictive!

Doar doi furnizori de îngrijiri la domiciliu din Gorj mai sunt sub contract cu Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate. Acum câțiva ani, numărul era de cinci ori mai mare. Daniel Șurlea, directorul CJAS Gorj, a spus că unii s-au speriat în urma unor deschideri ale organelor de cercetare penală. “O parte au renunțat la contractele cu casa, la doi am reziliat noi contractele pentru că au fost implicați în acele probleme. Cert este că doar doi furnizori mai sunt sub contract”, a spus Șurlea.

Costurile tratamentului la domiciliu sunt mai mici, iar mulți pacienți se simt mai confortabil acasă. “Nici tarifele nu sunt foarte mari pentru a-i atrage pe furnizorii de servicii medicale. Banii de la casă nu sunt prea mulți, ca să se dezvolte au nevoie și de contracte pe partea privată”, a spus Șurlea. Acesta a spus că sunt mulți gorjeni care ar prefera să facă injecțiile acasă, nu la spital, dar nu găsesc specialiști care să asigure acest serviciu.

Una din firmele care în trecut deconta fictiv servicii de îngrijire la domiciliu aparține unei asistente. Simona Creţu, asistentă şefă la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 10.000 de lei într-un dosar penal care priveşte decontarea unor tratamente şi servicii medicale fictive. Crețu a mers pe un acord de recunoaștere a faptelor. Sentința dată de Judecătoria Târgu Jiu pe 28 februarie nu este definitivă.
Conform anchetatorilor, firma Paliativ Med SRL, unde asociat unic figura Simona Creţu, a primit de la Casa de Asigurări de Sănătate, numai în anul 2014, peste 46.000 lei, prin acte de decontare în fals a unor servicii medicale de îngrijire la domiciliu. Prejudiciul a fost recuperat de la inculpată.(A.M.)

Vizualizări: 1,085

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: