Un senator vrea parcare în cel mai înalt punct de pe Transalpina

Senatorul Florin Cârciumaru își dorește parcare pe Transalpina. Le-a dat ideea celor de la Ministerul Transporturilor, iar Compania de Drumuri Naționale ia în calcul să realizeze un studiu și să vadă dacă este oportună sau nu o astfel de parcare la peste 2.000 de metri altitudine. Soluții se caută și pentru finalizarea lucrărilor pe Drumul Regelui, care au fost abandonate din 2015.

Cei de la Compania de Drumuri Naționale se ocupă de întreținerea Transalpinei și de montarea parapeților de siguranță în zonele cu risc pentru trafic. Zeci de mii de turiști tranzitează cea mai înaltă șosea din România, în fiecare an. Senatorul Florin Cârciumaru a cerut explicații Ministerului Transporturilor cu privire la finalizarea lucrărilor pe Transalpina. I s-a transmis că, până se va găsi un alt constructor să se ocupe de continuarea lucrărilor, drumul este șantier în lucru și CNAIR se ocupă de întreținerea acestuia.

„CNAIR se asigură să fie executate lucrările de strictă necesitate pentru asigurarea circulației. În decursul anilor trecuți, prin Programul de întreținere lucrări s-au executat și se vor executa lucrări de întreținere cu specific pe siguranța circulației (montare, înlocuire parapet de siguranță)”, au transmis oficialii de la Ministerul Transporturilor.

Cârciumaru a venit și cu o propunere: o parcare la cota 2.145 pentru turiștii care ajung în Gorj. „Cu privire la fezabilitatea realizării unei parcări gen esplanadă în zona Pasul Urdele, până în prezent, CNAIR nu a studiat necesitatea și oportunitatea realizării unei astfel de parcări. Vom analiza oportunitatea realizării unui astfel de studiu”, a fost răspunsul venit de la Minister.

Vizualizări: 1,135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: